La Ponte dei Sospiri, fara sa am habar :)
Ajung eu la Venezia sa imi iau premiul cistigat pentru o fotografie luata la Mont St Michel, in Normandie. Concurs pus la cale de studioul venetian, Vison Venice.
Booon… Am o zi si trei sferturi pentru a vizita Venezia inainte de intilnirea cu Marco Sabadin, artist fotograf la studioul amintit si Alessandro Zangrando, redacteur en chef la editia veneziana a publicatiei Corriere della sera, Corriere del Veneto.
Vazut cit mai multe, mers cu vaporetto din statie in statie, baut expresso si mincat pizza quatro formaggi, doar doua treimi, era prea mult, batut stradute pas cu pas, trecut poduri, zeci, luat sapte sute de fotos din care doar vreo saptezeci vor fi ok.
Multi turisti, prea multi, apa aia e de un turqoise incredibil, cladirile cu al lor colorit ma ametesc, totul ma imbata, in loc sa privesc si sa asimilez cit mai mult, fac clik de sute de ori pe mini aparatul meu de fotografiat.
Vreau neaparat sa intru in casa lui Carlo Goldoni, era marti, ca atare inchis, nu stiam nimic eu, am inceput a ma ruga de tanti pe care o vedeam inauntru, Signora, vin din Romania si trebuie neaparat sa il vizitez pe signor Goldoni, nu vin in fiecare zi, pregoooo… ea nimic, mi-a intors spatele, ciao! Am luat fotos prin gratiile portii lui Goldoni, dar am fost acolo.
Am cumparat masti din ateliere autentice, detest facaturile si copiile de doi bani ce se gasesc partout! Am mai luat niste pandantive suta la suta venetiene, pentru mine si o prietena, am calatorit pe Canale Grande, m-am inghesuit pe Ponte del Rialto cu citeva mii de chinezi si americani care habar nu aveau cine e Europa si am parcat finalmente in Piata San Marco.
In San Marco nu am avut loc sa respir, am prins in imagine un imens vas de croisière la care toti, inclusiv pietrele se holbau ca la a opta minune a lumii, am vrut sa sed pentru a bea o gura de apa si a-mi odihni oasele dar carabinierii m-au gonit, Nu e voie sa stati jos!! Multi oameni, prea multi… Mi-am amintit de Remarque.
Stiam ca in apropiere e expo Salvador Dali, voiam neaparat sa vad (asa am facut si in Espace Dali din Montmartre), am intrebat vinzatoarele din jur si am ajuns. Multe copii, o expozitie mica, dar bucuria mi-a fost imensa, a meritat, mai ales ca spatiul era perfect disponibil, nu era nimeni.
Seara urmatoare povestesc cu Corina, zic, Auzi, toata lumea vine la Venetia si vrea musai sa vada Ponte dei Sospiri, eu habar nu am unde e asta! Corina imi zice, Pai e foarte aproape de San Marco, faci dreapta, pe urma stinga, treci podul, faci iar dreapta si ajungi!
A trecut un an. Eu reiau fotografiile, iau le dossier cu Dali Venise, lucrez un pic… Si pricep ca eu am vazut Il Ponte dei sospiri si chiar il am in imagini. De aceea multimea aceea de pe podul celalat, oamenii aceia au venit pentru Podul suspinelor la Venezia. Moi, pour Dali…
Si pentru Venezia.
à la Mirella 
Superbe fotografii, frumoase amintiri!