Icar şi Soarele

 La prima vedere mitul lui Icar pare o poveste simplă, cu o morală pe cît de concisă pe atît de dojenitoare. Cunosc, pardon, am început a citi despre povestea Icarului din adolescenţă şi tot atunci a început a mă fascina. Ca şi alte personaje, iată Sisif, Quijote şi încă cîţiva, Faust… Dar despre ei, altă dată… Da, tot aici, sper, căci i-am regăsit în scrierile lui Octavian Paler pe aproape toţi iar Maestrul m-a ajutat să-i înţeleg mai bine… Ori altfel…

În cuvinte puţine dar ferme şi cu degetul arătător balansînd a luare aminte, iniţial întîmplarea lui Icar ne atrage atenţia în ce fel putem sfîrşi de avem aroganţa şi nebunia de a ne obstina să ne urmăm ideile, visele, pînă la capăt, cum ne putem arde la un moment dat şi iată că aripile lui Icar au chiar ars iar el s-a prăbuşit în marea Egee. Însă dacă nu cumva a ars şi el cu totul? Şi cu bună ştiinţă chiar? Ah, nu! Nu ca o sinucidere plănuită din timp ori doar în clipa în care se apropia din ce în ce mai mult spre soare, nu!

 Trebuie să fii uşor, să-ţi pierzi greutatea dacă vrei să zbori. Sau să pluteşti. Limpede. Fără nici o amintire care să te împiedice. Nu poţi tîrî după tine memoria pe cer. De aceea trebuie să alegi. Sau îţi aduci aminte sau zbori. Mai bine renunţă dacă simţi că aripile nu sînt străvezii şi o singură amintire nu-ţi dă pace. Destinul celor stăpîniţi de memorie e pămîntul, nu cerul. Ca să ajungi la soare trebuie să fii ca un fulg. Cînd te vei prăbuşi, din corpul tău nu va mai curge sînge… (Mitologii subiective)

 Pe măsură ce zborul lui Icar continua în ascensiunea-i el începu, poate, a-şi uita rînd pe rînd toate amintirile, toate gîndurile, cu excepţia unuia ce i se născu în minte, între timp plutind uşor deasupra tuturor lucrurilor, deasupra pamîntului şi a apelor, deasupra memoriei… Deveni într-atît de uşor, pentru că nici un alt vis nu îl mai putea ţine departe de soare, nici o frîntură a vreunui alt gînd nu mai persista în afara Soarelui ca scop final, încît în loc de a căuta un petic de pamînt pentru a coborî din înalt, sedus de lumină, Icar a ales să-şi continue zborul. În sus.

 … Icar, prin moartea sa, salvează zborul de la o sărbătoare superficială şi face din el un lucru profund grav în care nu există alternativă; Icar va zbura „cu orice risc”. (Mitologii subiective)

 Aici văd eu forţa lui Icar. Un dram de inconştienţă poate? Da, pentru conservatori şi sceptici, aceştia pot oricînd comenta şi gîndindu-mă acum la acel da, dar al lor, Maestrului îi este foarte clar… Lumina e destinul său şi se va încrede în ea chiar dacă îl va omorî. Icar iubeşte viaţa, dar nu înţelege s-o trăiască oricum. Iubeşte zborul într-atît, încît şi-a uitat limitele, iar precauţia i se pare un ideal mediocru. (Mitologii subiective)

Lumina atrage orice fiinţă umană în final, fiind ea, creatura, conştientă ori nu, iar Soarele trăind şi explodînd aceasta, Icar i-a cedat. Visul său era desprins deja de mediocritate iar el îi aparţinea de-acum.

 Cei care văd în orice fel de moarte un eşec, vor evita să se declare în favoarea lui Icar. Dintre el şi Dedal, Icar a fost totuşi singurul care a iubit zborul (chiar pînă la sacrificiu)… (Mitologii subiective)

 Cred că aş greşi fundamental de l-aş considera pe Icar un perdant, dacă i-aş înţelege gestul şi căderea ca pe un eşec. Icar nu a căzut, el s-a doar apropiat mult, mult de Soare şi s-a contopit cu el, i s-a dăruit. Şi chiar de ar fi aşa, pînă la urmă…există înfrîngeri care valorează mai mult decît o victorie fără urmări…

Aripile le-a primit Icar pentru a se salva de furia regelui Minos, pentru a scăpa din Labirint, aceasta era intenţia tatălui său, de a ajunge la adăpost, în Sicilia. Dedal a inventat o… invenţie… zborul ca ultimă şansă, un mijloc de a Fugi. Simplu. Doar că… Icar zbura din patimă de puritate…. Visul său e să zboare liber. Teama l-ar face sclav.

Se spune, nu-i aşa, că anume lucruri cum ar fi teama, iubirea, dorinţa şi aşa mai departe, ne dau aripi… Uneori le primim, alteori ni le construim singuri.

 Fireşte, nu e totul a căpăta aripi. Depinde ce facem cu ele. (Mitologii subiective)

Publicités

~ par Mirella Tonenchi sur 29/03/2016.

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

 
%d blogueurs aiment cette page :