Ferestre mistice si confort spulberat cit ai zice Mistic Confort

•14/03/2022 • Laisser un commentaire

Dictionarul explicativ al limbii romane ne zice asa :

mistic, -ă : fr mystique1 a Care are un înțeles greu de pătruns sau de explicat. 2 a Care rămâne neînțeles, secret. 3  Adj. Irațional sau inexplicabil pe cale rațională; secret, tainic. 4 a Care se referă la misticism (1). 5 a Care vădește misticism (1). 6-7 smf, a (Adept) al misticismului (1). Etc. etc. etc.

Irational. Inexpicabil.

Exact ca atunci cind vin mesterii sa iti monteze ferestre noi si te lasa, drept urmare a unei munci de o calitate pe care nici in vis n-ai visat-o, fara calorifer, fara caldura si fara un sfert de zid.

Bref, demarez eu actiunea inlocuitul ferestrelor, cautat firma, gasit firme, filtrat, selectionat firma, BIIIP !!! Prima greseala, de fapt si ultima. Ajungem in D Day, luat concediu o zi de la job, ca nu se facea sa stau in téléconférence cu unii si altii pe fond de pikamer, bormasina, topoare si alte fineturi, gen (sic) din vina mea. Datorita altora, shit happens.

Booon. Dupa aproximativ treizeci de minute dupa ora anuntata vad in spatele blocului niste indivizi pierduti, abia aterizati de pe Marte, ma vad, Aici trebuie ? Aici, aici. Nu va mai povestesc cum au reusit sa traga camioneta in spate, as avea nevoie de inca un site. Doi. Ei, mesterii. Dorel zero si Dorel zero barat, multimi vide, Lolek si Bolek ai ferestrelor, maestri ai demolarilor, doua tancuri rusesti, doi demolition men angajati de patronul societatii mistico-comerciale din titlu, nu, nu imi cer scuze pentru cacofonie, nu e ilegala, dar prostia ar trebui.

Se apuca de teaba, de spart, topor, flex, ranga, topor. La un moment dat vad pe unul catarat in picioare pe calorifer. Calorifer din fonta, fixat pe doi drugi in perete. Zic, Va rog sa nu va urcati pe calorifer. Primesc o explicatie demna de un atoateconnaisseur in ale alpinismului caloriferian, Vai, doamna !! Asta tine o suta de ani ! Ia uitati cum e prins in perete ! Fac rapid un calcul, 100-50 egal 50, dar insist, Nu conteaza, va rog sa NU VA URCATI PE CALORIFER!

Cele 5 ferestre odata montate, in jur spuma, multe spuma si niste suruburi ametite si montate oblic, gauri si aer rece suflind prin ele, cele doua zerouri isi string arsenalul aruncat in toata casa si pleaca.

A doua zi dimineata, balta sub calorifer. Merde! Ma uit, dau sa sterg, balta revine. Incerc sa localizez fisura, caloriferul inca intreg, robinetul nu curge, dar curge jos, la teava care alimenteaza caloriferul cu apa. Mamma mia quel bordel, s-a fisurat la imbinare, teava fiind sudata in anume locuri, ca sa permita un T. Sun proprietarul Mistic Confort, ii explic, el trimite unul din zerouri. Vine ala, se uita, se uita, se uita… AH! E sparta teava la imbinare. WOWWWWW!!! Milles merci, asta am diagnosticat si eu. Zice, Pai vin luni. Ramin bouche béé, gindesc, hai, n-o fi le deluge, stam pina luni.

Simbata seara pun 2 prosoape mari si groase, in timpul noptii ma trezesc de 2 ori si storc prosoapele, adorm pina dimineata la ora 9 cind cobor din pat intr-o balta imensa care deja trecuse de pat si o luase pe sub dulap. Sun, urlind, Colterm, Va rog veniti sa goliti instalatia de incalzire, nu e nimeni in bloc acum, un vecin e la job, iar celalalt la biserica. Vine Colterm in 15 minute si goleste instalatia. Sun, printre sughituri, proprietarul Mistic Confort si ii explic tot, ala zice ca trimite baietii, ati inteles deja, cele doua zerouri barate, sa vada ce si cum.

Si incepe haosul. Vin aia, se duc de doua ori la magazin sa cumpere tevi, coti, robinete si alte de trebuinta, ziare, pungi de gunoi, hirtie igienica, cheie de 7, franceza, ruseasca samd. Revin. Se chinuie o ora sa ajunga la locul faptei, adicatelea fisura din teava, care era inaccesibila, cind zice unul, Hai sa dam jos caloriferul!

Si l-au dat. Cu tot cu jumatate de zid.

Eu eram deja la a treia pastila contra tahicardiei cind unul din Dorei ma anunta profesionist, Pai in perete nu mai putem sa fixam caloriferul, ca nu mai e (peretele), DAR PUTEM SA DAM DOUA GAURI IN PLANSEU, SA PUNEM DOI SUPORTI SI SA MONTAM CALORIFERUL. Evident ca in acel moment eu nu l-as mai fi crezut nici pe Dalai Lama ca mai putea repara ceva, drept pentru care am zis, Va rog sa blindati teava si BASTA ! In mod normal as fi zis, elegant si civilizat, MAVAFFFFFFFANCULO GRAZIE, insa dupa cele trei pastile de inima luate pe stomacul gol de vineri seara, deci dupa aproape 48 de ore, am ignorat bunele maniere si m-am predat cu mainile ridicate, precum francezii la Waterloo.

Drept urmare, caloriferul sta sprijinit de un alt perete, zidul sta sa cada iar eu am ramas fara incalzire in dormitor la minus cinci grade afara, noaptea.

PS: Dupa intreaga operatiune de blindare tevi, inchis robinete, scarpinat in urechi, portable, nas, cur, si care a durat 5 ore, zero barat a mers in camin sa dea drumul la incalzire pentru celelalte calorifere supravietuitoare si vecinii care sint bransati la Colterm. A deschis Dorel robinetul de retur, asa cum se face in mod normal, a inchis robinetul de golire a instalatiei, DAR A LASAT ROBINETUL DE TUR INCHIS. Si a plecat la el acasa. Dupa o ora am inteles exact ce s-a intimplat si am sunat vecinul revenit de la job, Please HELP! a coborit acela, Mai sa stii ca ai avut dreptate! Celalalt vecin tot la biserica, insa nici cristos nu mai avea ce face.

Sun azi managerul firmei mistice, imi inchide de doua ori si ignora mesajul pe whatsap. Merg dupa patru ore la firma si imi explica senin cum ca asa se intimpla atunci cind se demonteaza ferestre vechi, eu insist ca parca totusi nu e normal ca atunci cind imi schimb ferestrele sa ramin fara calorifer, fara caldura si fara un sfert de zid.

Herr Mistic Confort, mucles, silenzio stampa.

Beneficii, promisiuni si cai verzi la benefit

•17/01/2022 • Laisser un commentaire

Umbla vorba ca minciuna are picioare scurte. Ca pacaleala, as crede eu, dar nu spune nimeni cite picioare are minciuna, falsul, doua, precum oamenii, patru, aidoma elefantilor ori cailor verzi dati de pereti sau mai multe, asa cum poseda omizile, asa incit sa o ia la sanatoasa instant si sa nu o mai ajunga nimeni, niciodata.

In Romania, unele societati aleg sa aloce colaboratorilor o suma de bani din care acestia pot alege tichete de masa si vouchere la diverse magazine fizice ori virtuale, sume care sint supuse impozitului pe venit, dar nu si celorlalte procente aferente contributiilor sociale – sanatate, pensie, somaj si alte nenorociri abreviate precum codurile criptate de Enigma in WWII, donc tout est bien, sintem pkini de bani de nu mai stim ce face cu ei. Compania pentru care lucrez a avut nefericita idee de a colabora cu o societate virtuala care gestioneaza prin portalul benefitsystem.ro alegerile celor care (sic!) nu au de ales si isi arunca banii aiurea pe diverse obiecte ori servicii qvasi inutile, Dar de ce sa nu cheltuim, nu-i asa, banii, ca tot ii pierdem, merci.

Aleg eu pe un site care se lauda a fi mallul online al familiei niste lucruri pe care le pot utiliza si opa! nu sint toate disponibile pentru o livrare la aceeasi data, drept urmare iau 3 vouchere a cite 100 lei, as fi vrut unul de 200, dar nu aveau. Am incredere in Benefit care afirma ca Nu se pot utiliza mai multe vouchere la o singura comanda, insa in cazul in care detineti mai multe vouchere pe care doriti sa le folositi la o singura achizitie va rugam sa ne contactati in acest sens la adresa […] si sa ne trimiteti codurile, urmand sa revenim catre dvs cu un cod pentru intreaga valoare, in maximum doua zile lucratoare. Buuuun, ma conformez si trimit e-mail in care solicit cumularea a doua vouchere cu scopul de a le utiliza pentru o singura comanda.

Acela a fost momentul in care m-am transformat in Sisif, apoi in K, iar Camus, Kafka, Ionesco si Caragiale ma priveau piezis si banuitori de un plagiat cind, dupa – Timpul nostru maxim de raspuns este de 48 de ore. De obicei raspundem mult mai repede -, 4 zile, 5 zile, iata 9 zile inmultite fiecare cu 24 de ore si alte mailuri si apeluri la Benefit, Da, solicitarea dumneavoastra este la colegul meu care tocmai acum (sic!) este in apel cu furnizorul – asta doua zile la rind, ce coincidenta fericita, WAOUH! -, eu astept in continuare blestematul acela de voucher care sa le inlocuiasca pe cele doua ale mele dar eu sint déjà bolovanul acela care se tot fitzie de jos in sus si invers, iar K imi scrie zilnic mailuri fara continut, doar in object, Vaffffffanculo stronza, Benefit c’est moi!

FOTOGRAFII DE VÎNZARE

•23/06/2017 • Laisser un commentaire

Print pe pinza 60×40 cm, laminat pe suport rigid 5mm

Icar şi Soarele

•29/03/2016 • Laisser un commentaire

 La prima vedere mitul lui Icar pare o poveste simplă, cu o morală pe cît de concisă pe atît de dojenitoare. Cunosc, pardon, am început a citi despre povestea Icarului din adolescenţă şi tot atunci a început a mă fascina. Ca şi alte personaje, iată Sisif, Quijote şi încă cîţiva, Faust… Dar despre ei, altă dată… Da, tot aici, sper, căci i-am regăsit în scrierile lui Octavian Paler pe aproape toţi iar Maestrul m-a ajutat să-i înţeleg mai bine… Ori altfel…

În cuvinte puţine dar ferme şi cu degetul arătător balansînd a luare aminte, iniţial întîmplarea lui Icar ne atrage atenţia în ce fel putem sfîrşi de avem aroganţa şi nebunia de a ne obstina să ne urmăm ideile, visele, pînă la capăt, cum ne putem arde la un moment dat şi iată că aripile lui Icar au chiar ars iar el s-a prăbuşit în marea Egee. Însă dacă nu cumva a ars şi el cu totul? Şi cu bună ştiinţă chiar? Ah, nu! Nu ca o sinucidere plănuită din timp ori doar în clipa în care se apropia din ce în ce mai mult spre soare, nu!

 Trebuie să fii uşor, să-ţi pierzi greutatea dacă vrei să zbori. Sau să pluteşti. Limpede. Fără nici o amintire care să te împiedice. Nu poţi tîrî după tine memoria pe cer. De aceea trebuie să alegi. Sau îţi aduci aminte sau zbori. Mai bine renunţă dacă simţi că aripile nu sînt străvezii şi o singură amintire nu-ţi dă pace. Destinul celor stăpîniţi de memorie e pămîntul, nu cerul. Ca să ajungi la soare trebuie să fii ca un fulg. Cînd te vei prăbuşi, din corpul tău nu va mai curge sînge… (Mitologii subiective)

 Pe măsură ce zborul lui Icar continua în ascensiunea-i el începu, poate, a-şi uita rînd pe rînd toate amintirile, toate gîndurile, cu excepţia unuia ce i se născu în minte, între timp plutind uşor deasupra tuturor lucrurilor, deasupra pamîntului şi a apelor, deasupra memoriei… Deveni într-atît de uşor, pentru că nici un alt vis nu îl mai putea ţine departe de soare, nici o frîntură a vreunui alt gînd nu mai persista în afara Soarelui ca scop final, încît în loc de a căuta un petic de pamînt pentru a coborî din înalt, sedus de lumină, Icar a ales să-şi continue zborul. În sus.

 … Icar, prin moartea sa, salvează zborul de la o sărbătoare superficială şi face din el un lucru profund grav în care nu există alternativă; Icar va zbura „cu orice risc”. (Mitologii subiective)

 Aici văd eu forţa lui Icar. Un dram de inconştienţă poate? Da, pentru conservatori şi sceptici, aceştia pot oricînd comenta şi gîndindu-mă acum la acel da, dar al lor, Maestrului îi este foarte clar… Lumina e destinul său şi se va încrede în ea chiar dacă îl va omorî. Icar iubeşte viaţa, dar nu înţelege s-o trăiască oricum. Iubeşte zborul într-atît, încît şi-a uitat limitele, iar precauţia i se pare un ideal mediocru. (Mitologii subiective)

Lumina atrage orice fiinţă umană în final, fiind ea, creatura, conştientă ori nu, iar Soarele trăind şi explodînd aceasta, Icar i-a cedat. Visul său era desprins deja de mediocritate iar el îi aparţinea de-acum.

 Cei care văd în orice fel de moarte un eşec, vor evita să se declare în favoarea lui Icar. Dintre el şi Dedal, Icar a fost totuşi singurul care a iubit zborul (chiar pînă la sacrificiu)… (Mitologii subiective)

 Cred că aş greşi fundamental de l-aş considera pe Icar un perdant, dacă i-aş înţelege gestul şi căderea ca pe un eşec. Icar nu a căzut, el s-a doar apropiat mult, mult de Soare şi s-a contopit cu el, i s-a dăruit. Şi chiar de ar fi aşa, pînă la urmă…există înfrîngeri care valorează mai mult decît o victorie fără urmări…

Aripile le-a primit Icar pentru a se salva de furia regelui Minos, pentru a scăpa din Labirint, aceasta era intenţia tatălui său, de a ajunge la adăpost, în Sicilia. Dedal a inventat o… invenţie… zborul ca ultimă şansă, un mijloc de a Fugi. Simplu. Doar că… Icar zbura din patimă de puritate…. Visul său e să zboare liber. Teama l-ar face sclav.

Se spune, nu-i aşa, că anume lucruri cum ar fi teama, iubirea, dorinţa şi aşa mai departe, ne dau aripi… Uneori le primim, alteori ni le construim singuri.

 Fireşte, nu e totul a căpăta aripi. Depinde ce facem cu ele. (Mitologii subiective)

Bine şi rău, prin Pandora. Speranţa (I)

•29/03/2016 • Laisser un commentaire

 

Atunci cînd, în general, se aminteşte ori se face trimitere la această legendă, pe scurt se spune Cutia Pandorei. Uneori Mitul Pandorei. Doar că acel obiect i-a fost înmînat acesteia ca dar de nuntă, de către Zeus sau din partea lui, cu condiţia de a nu fi niciodată deschis. Că l-a deschis Pandora ori Epimeteu, din nou variaţiuni există, unii ce văd curiozitatea ca un apanaj strict feminin ar fi de partea primei variante însă şi excepţii există, nu asta are importanţă ci anume ce se găsea în acel dar, care lucruri au apucat a se elibera de acolo şi ce a rămas, mai încet în mişcări fiind. O văd pe Pandora ca pe o unealtă a unui mijloc – darul ca pervers şiretlic – pentru reuşita asigurată a răzbunării mai marelui zeilor de atunci. Atît. Rolul ei a luat sfîrşit, cutia a fost deschisă.Pandora_John_William_Waterhouse.jpg

Numele lui Epimeteu înseamnă în greceşte „care reflectează prea tîrziu”. El a luat-o de soţie pe Pandora şi, astfel, cutia fatală care, după unii poeţi antici, s-ar afla la originea tuturor relelor a fost deschisă. (Mitologii subiective)

Lucrul cel mai echivoc în această poveste este speranţa. Întîi, pentru că nu ştim de ce zeii au amestecat-o cu relele care au umplut lumea. Apoi, deoarece nu ştim de ce au lăsat-o tocmai ultima în cutia Pandorei. Cînd Epimeteu şi-a dat seama ce se întîmplă, a vrut să închidă cutia, dar era prea tîrziu. Înăuntru nu mai era decît speranţa… (Mitologii subiective)

Îmi pare foarte interesant cum este pusă chestiunea cu cine a ieşit primul şi cine a rămas şi de ce anume, or fi aşezat zeii unul peste altul toate lucrurile acelea? Speranţa prima în cutie iar apoi în straturi frumos şi cu grijă ordonate toate relele? Ori au fost toate puse la grămadă, cum au dat zeii, fără nici o regulă, în nici o anume ordine bine calculată şi gîndită?… Ieşirea lor în prima variantă pare logică, sigur că Speranţa, fiind la urmă, nu a mai apucat a zbura, capacul fiindu-i trîntit în nas dar în cea de-a doua… dacă toate fuseră înghesuite de-a valma în cea cutie, cum de a rămas tocmai ea la urmă? De ce? Poate cu un rost anume? Citeam undeva că mai lentă fiind în mişcări nu a reuşit a scăpa… şi nu mi-am putut abţine un zîmbet… E o explicaţie!

Am putea înţelege multe şi diferite din faptul că a rămas închisă în cutie, depinde de fiecare, închisă fiind ea, Speranţa, lumea s-a trezit cu toate relele pe cap şi cu astea va rămîne dar atunci Zeii se vor fi ales cu o răzbunare şi izbîndă mult prea rapide, trop facile… nu, nu e de ei! Dacă însă vedem Speranţa ca ultimul lucru PĂSTRAT în cutie, aşadar în odaia lumii ori în pod, nu importă, eh, aici ar fi mai interesant, oamenii se agaţă totuşi de ceva, pe de altă parte tot Zeii ştiu foarte bine că aceasta nu este, la urma urmei, decît o Fata Morgana şi i-ar lăsa să se agaţe bine de ea pentru a rîde mai straşnic la final, repet acum perversitatea şi cinismul celor de pe Olimp. Asta din punctul lor de vedere căci oamenii văd lucrurile exact invers… Şi de cele mai multe ori reuşesc doar prin Speranţă, bine…, nu doar ci plus încredere şi tenacitate, să îşi rezolve ce au de rezolvat şi să reuşească! Iar atunci Zeii nu mai au decît a-şi ridica pălăriile în faţa oamenilor şi eventual a face o reverenţă onestă.

Epimeteu repune totul în discuţie îndoindu-se că grecii erau îndreptăţiţi să considere speranţa un rău… Poate, în măsura în care, alinînd suferinţa, speranţa evită să înfrunte un rău, sare peste el sau îl înlătură fictiv. Ori, poate în măsura în care am avea dreptul să o asemănăm cu o Fata Morgana lăsată să alerge singură prin deşert în numele nostru, obligată să rezolve ea, speranţa, ce nu rezolvăm noi… Sigur că prin sofism orice noţiune poate fi îndoliată cu negaţia ei. dar toate aceste reticenţe se găsesc în însăşi esenţa clasicismului. Epimeteu nu face decît să le dezvăluie… (Mitologii subiective)

Modernii i-au dat speranţei un atribut nou, o ancoră de corabie; cei vechi credeau oare că speranţa nu ancorează nicăieri? Nici Fata Morgana nu se opreşte nicăieri decît pentru a muri. […] Unii (Chamfort) pretind că fericirea nu mai vrea să depindă de nimic. Ei zic: pentru mine fericirea n-a început decît în clipa cînd am pierdut orice speranţă; nici o dezamăgire, nici o primejdie nu mai ameninţă fericirea născută din disperare. Dar ce fericire e aceasta? (Mitologii subiective)

Dar! Îmi permit un „dar”, nu acel „da, dar” al scepticilor ci un altul pe care Maestrul l-a lăsat deoparte, poate pentru că este un alt domeniu, mai bine zis altă zonă… Există iniţiaţi reali care au găsit fericirea nu din disperare, ce fericire e aceasta?, nu pierzînd speranţa ci renunţînd la ea (de fapt la dorinţă, aceasta antrenînd lăuntric speranţa, aşteptarea şi, în cazul eşecului, Trauma) iar atunci evident că nici o dezamăgire, nici o tristeţe şi nici o traumă nu îi mai atinge, ei devenind în final liberi.

Ce provocare mai mare decît aceasta, ce răspuns mai usturător, prin reuşita lor, prin devenirea lor, dat zeilor de către oameni, ar putea exista?

L’utopie de la bibliothèque

•29/03/2016 • Laisser un commentaire

Il fut un temps, pendant l’adolescence, où je vécus dans une triste chambre tel un oiseau en cage. Que peut-on faire dans ce cas ? D’habitude les oiseaux s’y adaptent  ou alors ils meurent. Van Gogh parle même d’un oiseau devenu fou. Quant à moi, je ne m’y suis pas fait, je ne suis pas mort et  je n’ai pas perdu la tête non plus. Je me suis mis à lire. J’ai rempli ma cage de livres en  devenant ainsi victime d’un préjugé.  Car les livres comptent beaucoup, mais pas plus que la vie et surtout ils ne peuvent pas s’y substituer. Un beau jour nous comprenons que l’histoire de Tristan ou de Roméo ne nous suffit plus. Nous souhaitons aimer à notre tour. 

(Octavian Paler – Conjurez le sort pour qu’il ne vous pousse pas d’ailles)

Arrivé à ce point, on peut se retrouver dans une des impasses; tout en passant le temps à lire et à reprendre et endosser tous ces mots et toutes ces histoires entièrement, le danger pour certains serait de se retrouver à ne plus faire la différence entre réalité et fiction et oublier ainsi comment vivre lorsqu’ils reviennent au monde réel. Ici bas les réactions et les comportements dans les livres n’ont plus aucun lien avec la fiction. Aussi réalistes et naturels que les personnages puissent nous paraître, la vraie vie n’a aucun lien avec la plus vraie des fictions. Prolongation naturelle pour nous, les manifestations apprises au fil des pages, bonnes ou mauvaises, nous rendront curieux pour les autres qui nous regarderaient avec suspicion et pitié. Nous pouvons blesser sans comprendre pourquoi et en retour souffrir suite aux conséquences qu’nous devons assumer.

Tristan n’existe que là bas… Ce n’est toujours que là bas que Roméo meurt pour son amour et que Orphée affronte l’enfer pour la même raison. Ici ils seraient enfermés  chez les fous ou stigmatisés et moqués. Ah, le donquichottisme  alors, dans la vraie vie les gens normaux sont juste normaux, les autres étant fous, très fous, fous de chez les fous. Ici on aime tout simplement, sans peine ou actes déraisonnés ou alors on croit tout simplement que l’amour existe et à la première vague le sable se lisse à nouveau et les mots disparaissent… Il ne reste seule que la vie. Nous sortons de la cage à pages? Nous nous adaptons. Si nous n’y parvenons pas, il vaut mieux y rester et  continuer à vivre dans l’univers parallèle entre les «barreaux des pages».

E fain la Arad

•19/03/2015 • Laisser un commentaire

Plec eu seara pe la sapte jumate spre gara, iau tramwai, bien sur, ca nu mai puteam umbla ca oamenii, dupa drumurile de azi.
La casuta aia de bilete, nima’, fireste.
Boooon. Vine cinspele, ma sui, pregatesc doi lei, intreb vreo doua persoane, Aveti cumva un bilet in plus? Nu, n-aveau, la restul nu am mai insistat, era clar ca nu aveau belet nici ei.
Ma prezint la nenea vatman, Stiti, inchis la casa de bilete de tramwai, aveti, cumva, bilet?
Intreaba amicul lui, ce statea si ii tinea de urit, Da’ unde meri?
La gara, zic.
Ooooo!! pai da-i de-o cafa si stai linistita. ESTI CU NOI!!!
Intreb, Cit? (biletul costa doi lei) la care amicul zice, Pai un leu! Ce, nu bei cafa de la aparat???
E asa fain la Arad!!

gara arad 2015

Ma gindeam sa incerc aceeasi manevra in trenul IR Budapest-Keleti – Timisoara Nord, da’ mi-am luat, totusi, belet.
Nu de alta, insa nu stiu sigur cit costa o kávé la aparat in Budapest.

Venezia. La mia

•07/12/2014 • Laisser un commentaire

Finalemente! Am fost la Ponte dei Tre Archi a Venezia. Mi-am mai implinit o dambla, un vis, asa cum a fost si Arsenal de Venise, luni am reusit sa merg in ambele locuri.
Un expresso la prinz, intr-o circiuma frecventata doar de pescari si constructori, aproape de pod.
Spre seara, lasind in urma Arsenal, am ajuns intr-o zona unde turistii sint rari… quasi inexistenti, am mincat o pizza quatro formaggi in cartierul venezienilor adevarati, am baut un expresso si am glumit cu batrinii venezieni. Si am simtit Venezia adevarata.
Patroana localului, dupa ce m-am laudat eu cu premiile pentru fotografie cistigate in Venezia, a inceput sa imi faca reclama, zicea, Mirella asteapta acum noaptea pentru a face fotografii, unul dintre batrinii venezieni zice, Io la notte faciō l’amore! La care eu raspund, Io faciō la fotografia !! Toata lumea a izbucnit in ris, mi-au urat drum bun si premii multe, patroana, Alla prossima!!
Mille grazie. La mia Venessia vera…
P.S. Spunea Flaubert, « De idoli nu trebuie să te atingi, că-ți rămâne poleiala pe mâini.” Acum trei ani imi imaginam si visam sa traiesc la Venezia. Nu. Venessia este a lor. Doar a lor. Nimic si nimeni nu trebuie sa atinga acest oras superb, noi intotdeauna vom fi intrusi, ei stiu bine asta si Venezia la fel. Vom merge din cind in cind, vom admira bisericile, muzeele, expozitiile, piatetele si fintinile, vom pasi cu sfiala fiecare piatra si fiecare pod, incet, in tacere si ne vom bucura in noi de aceasta incredibila Venezie care ni se ofera cu atita iubire si atit de facil….

Lire la suite ‘Venezia. La mia’

La drum! Cu « Frumoasa şi Bestia », în Proiectul « Timişoara, oraşul meu în Europa »

•25/11/2014 • Laisser un commentaire

afis_Text_test

Turneu în proiectul « Timişoara, oraşul meu în Europa », proiect iniţiat şi derulat de Eva Labadi Megyes, Manager al Teatrului Merlin Timişoara.
În 30 noiembrie la ora 16 vom juca la Teatro Comunale A. Masini din Faenza, Italia, oraş înfrăţit cu Timişoara.

Teatro Masini site_JPEG

În drum spre Faenza, Frumoasa şi Bestia va fi prezentat joi, 27 noiembrie, la Lendava, Slovenia.

Avarul, repetitie generala pentru rege – PREMIERA 18 oct., ora 11:00

•12/10/2014 • Un commentaire

AVARUL

O noua provocare !

•08/09/2014 • Laisser un commentaire

Frumoasa si Bestia nu a fost usor de scris pentru un spectacol de umbre. A iesit insa neasteptat bine, este jucat in romana si a fost prezentat in germana in Karlsruhe si Braunschweig. A fost jucat La Szeged, Novi Sad si Subotica. Traducerile in franceza si in maghiara sint gata, urmeaza inregistrarile.

Textul in italiana e finalizat, in 30 noiembrie Trupa Merlin va juca Frumoasa si Bestia la Teatro Masini din Faenza, Italia.

Provocarea cea mare este « Avarul » dupa Molière, spectacol ce va fi jucat de trupa Mini Merlin!
Regia Éva Lábadi-Megyes.

Inca scriu… Zilele ce urmeaza voi da textul integral pentru spectacol.
Imi tineti pumnii ? 🙂

AVARUL dupa Moliere, cu Teatrul Merlin Timisoara

•06/09/2014 • Laisser un commentaire

Da, Moliere.

Jean-Baptiste Poquelin nu a pus niciodată vreun accent numelui său de scenă.

În 18 octombrie premiera, la Festivalul Baroc din Timişoara.

Regia Éva Lábadi-Megyes, adaptare Mirella Tonenchi.


Cu trupa Mini Merlin.

 

gagné! :)

•04/09/2014 • 4 commentaires

Montmartre escaliers

RDV le mardi 9 septembre au Bar Demory Paris pour le vernissage de #ObjectifParis avec Vivre Paris.

CONCURS DE FOTOGRAFIE PE FB – PAGINA « VIVRE PARIS »

•18/08/2014 • Laisser un commentaire

Dragi vizitatori ai blogului meu,

Particip la un concurs de fotografie organizat de publicatia Vivre Paris pe pagina lor Facebook.

In link este prima din fotografiile cu care m-am inscris la concurs. Urmeaza inca 23 imagini ale mele, cu sageata spre dreapta se pot viziona, sau daca dati click pe « suivant ».
Daca va plac fotografiile mele, va rog dati « like » la ceea ce apreciati.

Cinci fotografii concurente care vor aduna cele mai multe « like » vor fi prezentate intr-o expozitie publica in septembrie, in Bar Demory Paris .

Multumesc mult !

Mirella

https://www.facebook.com/VivreParisMagazine/photos/a.10152286068407677.1073741828.184882782676/10152341136307677/?type=3&theater

Nu ma pot sinucide

•21/07/2014 • Laisser un commentaire

Am incercat sa mor de citeva ori. Cind am vazut “Eu si lumea ‘93”, spectacol al Teatrului de Marionete Arad, acum douazeci de ani. Pe urma cind m-au dat afara de la Teatrul Dramatic Constanta, atunci cind am refuzat sa torn secretara care lua mita, apoi cind cel pe care il iubeam m-a refuzat gentil, cind a murit mama sub ochii mei am vrut clar sa mor odata cu ea, am vrut eu sa mor de multe ori.

Am gindit eu scenarios de sinucidere de fiecare data cind am ramas fara job, iar asta s-a intimplat cam des, atunci cind Toni era pe punctul de a muri si am petrecut prin spitale mai mult decit anii mei pina atunci, cind detestam si injuram tara asta de cacat in care ma simt ca un K, unde pentru publicarea unei carti mi se cere o suma pe care eu o visez doar noptile si toate drepturile cedate, daruite, adica date gratis unei edituri care traieste bien merci si din scrierile mele, am vrut sa ma sinucid cind am inteles ca doctorul care iti cere mita public nu se va atinge jamais de tine fara bani negri, am vrut sa mor atunci cind maman a plecat din cauza unor mizerabili de medici si a unui sistem de cacat in care un om care moare nu are curent la priza pentru a fi adus inapoi, imi vine sa ma sinucid zilnic cind ma gindesc la munca mea si cum primesc eu osutasaizeci de euro pe luna pentru ca imi iubesc vraiment jobul.

Nu ma sinucid. Aleg sa traiesc si sa ma bucur de ceea ce primesc.

Las glorioasa optiune muierilor care sint tancuri rusesti, amenintind cu asta un barbat care nu le iubeste si nu le va iubi nicicind.
Nici Medusa nu s-a sinucis.

L-a asteptat pe Perseu.