IOANNA – versuri nepublicate… pe hîrtie…

         

     i o a n n a

 

Pentru Etta 

Gîndiţi-vă că vara  m-a luat cu ea…

Scrisoare de la ea

Cuprinde-mi palma

şi-mi sărută linia vieţii.

Voi trăi astfel mereu prin tine

şi dincolo de tine.

Caută-mi privirea

şi vei găsi nesfîrşitul,

oglindit în adîncul unei lacrimi.

Înşiruie-mi iubirea, aşa cum

numeri un şirag de mătănii,

încet,

cu răbdare, pînă vei întîlni

o cruce.

Porneşte şi doar uneori

întoarce privirea.

Dacă rămîn, mă vei găsi,

îţi voi zîmbi şi-ţi vei continua

drumul.

Dacă nu, înseamnă că sînt în tine.

Caută-mă şi mă vei afla.

Şterge-ţi lacrimile care vor fi

ale mele

şi nu te opri cu nici un chip.

De totuşi nu mă zăreşti,

mergi mai departe.

În gînd,

spune-mi adio.

 

1984

 

 Polemici

 Şi de chiar vrei să

ştii,

chestiunea aceea cu

timpul

e oricum o

invenţie

a poeţilor

şi a pictorilor

şi a muzicienilor

şi a inginerilor

şi a tuturor nebunilor

din lumea asta.

A mea

şi a ta.

Şi posibil, şi

a lui Dumnezeu.

 

oct. 2000

 

 Şi atunci au hotărît

cascadele să curgă de sus

în jos, şi timpul

să se-nvîrtă

dinspre stînga spre

dreapta, rotund

şi particulele să călătorească

de la minus la plus,

şi noi toţi că e mai bine

s-o ţinem mult şi bine de la

minus infinit la plus

infinit.

Pentru că dacă ar fi fost

invers,

ne-am fi trezit să spunem

că ceva e anormal.

Asta dacă şi numai

dacă,

tot ce-am înşirat mai sus

e normal.

 

oct. 2000

 

Fiecare tresărire

a celorlalţi

e un gînd al meu.

Orice dorinţă

a voastră

e un vis al meu,

anii voştri

sînt timpul meu.

Chipurile tuturor

răsfrînte în ochiul de apă

sînt eu.

Şi-al meu.

 

oct. 2000

 

Un joc de cuvinte

e ca un joc de raze,

de iarbă sau de

nori,

de timp sau stropi

de apă.

De sunete şi rîs.

De pietre.

De bulgări şi zăpadă

şi cristale.

E-un joc.

 

oct. 2000

 

Sever

Tăcînd la imperfect,

incoerent, în gînd,

eram cu mine

singur, şi doi

eram în conjugarea

verbului a fi.

Erai, eram.

Rămîn.

 

sept. 2000

 

Echilibru?

 

Rostul balanţei stă în a se înclina.

Adic-a balansa.

Încolo

şi încoace,

apoi din nou încolo,

fără s-ajungă drept.

Să vrea,

să fugă,

să plîngă şi să spere,

să-ncline

şi să nu mai vrea.

Să se întrebe.

Pentru că altfel,

nu s-ar mai numi

balanţă,

ci echilibru.

Să moară.

 

nov. 2000

 

Poate

 

Şi dacă totul e

aşa cum trebuie

să fie,

să vină, să se-ntîmple,

la ce bun

să mai aştepţi,

să ceri,

să mai revolţi,

să mai visezi.

Să vrei.

Şi trebuie?

 

Nu-ntinde mîna.

 

nov. 2000

 

Cîmpiilor

arse de soare,

povestiţi poeţilor

cum luna

iubeşte întotdeauna

nemărginirea voastră,

cum păsări din sud

ocolesc mereu

pustietatea din voi,

cum ploile trec

nestingherit,

fără oprire, asupra

goliciunii, de

neiertat,

a voastră.

 nov. 2000

 

 

 Nu dori prea mult,

dorind,

uitarea va să te-ngheţe

cu palme de piatră

şi gheare

de fier,

dorind

prea mult,

ajungi o clipă

să nu mai ştii

ce-ai vrut.

Şi-n stană

uiţi.

Şi te-nghite.

 

nov. 2000

 

 Distanţa dintre oameni

e o clepsidră

întinsă orizontal,

cu gînduri şi frunze,

grăunţe de nisip,

ajunsă niciodată

în acelaşi timp

la ambele capete.

Dacă iubirea ar fi

un fluid…

 

Sau poate că e.

 

oct. 2000

 

 Gîndeşte gîndul

şi lasă-l să plece.

Clipeşte clipa

şi nu-ncerca s-o păstrezi.

Uită uitarea

ce-ntotdeauna

va să se-ntoarcă.

 

oct. 2000

 

 Şi să ştii că

chitara nu a murit

niciodată

în Aranjuez.

Eu nu voi fi trist,

fiindcă

tu nu vei cînta

nicicînd

un cîntec de iubire pentru

mine,

totul e un truc, eu

întotdeauna

voi fi.

Chitara în mine moare.

Şi în tine.

 oct. 2000

 

 Sparge piatra

ce smălţuieşte sufletele,

topeşte-o dintr-o

suflare,

e atît de simplu şi

la-ndemînă,

doar fluxul acela

pe care-l ştii,

îndrumă-l şi foloseşte-l,

ca să se termine totul

odată.

 

dec. 2001

 

Zoe

 

Spui că dacă

ura

te are, te ţine a ei,

doar pentru ea,

nu ai voie.

Pietrele nu sunt

pentru tine.

Trage aer

şi schimbă,

pînă mai poţi.

Transformă şi iartă.

Ce simplu e să

vorbeşti

vorbe.

 

dec. 2001

 

 Şi poţi

 

Flămînd

şi felin

apuci ce priveşti

fără să ceri

fără să rogi

fără să vrei.

Şi ai.

Şi poţi să mori.

 

nov. 2000

 

Atinge

gîndul

ce poate să plece,

şi ţine-l

cu calda lumină

a ochiului viu.

Sărută-l,

alungînd îndoiala

din trupul

temător a

uitare.

 

nov. 2000

 

Iar Zoe

 

Mi-ai spus

că trebuie să învăţ ce e

umilinţa.

Că nu ştiu ce e

şi ăsta e păcatul

meu.

Unul dintre ele.

Ţi-am spus că nu vreau.

Că nu ştiu,

asta era atunci.

Acum,

umilinţa sunt

eu.

Ce-i aia

umilinţă?

 

aug. 2001

 

În războiul ăsta

pe care-l duci

de-atîta vreme,

se zice că

trebuie să-ţi depui

armele.

Să construieşti pe

ele.

Cu ele, din ele,

mai ales dacă

e cu tine.

El, războiul.

Grozavă fundaţie!

 

ian. 2002

 

S-a aşezat o mînă

pe umărul lumii,

trezind-o din moleşeala

verii ce demult

trecuse.

Stropi reci

au coborît din

înaltul murdar,

acoperind singurătatea

frunzelor ucise

de noroiul străzilor.

O mînă grea,

făcînd pleoapa

să clipească

a uitare.

 

nov. 1987

 

Înainte de

Au venit păsări din nord

lovindu-mi cu aripile

îngheţate plexul.

Cu pliscul flămînd

smulgeau bucăţi,

gheare încovoiate tăiau,

ochi urmăreau

să prindă din zbor orice

flux ce încerca

să scape.

Şi totul

pentru o lacrimă.

Să poată fura o biată lacrimă

şi să o bea,

înainte de a mă

preface

în piatră.

 

1986

 

Pentru mine

Viaţa-mi trece monoton,

lent şi trist şi iluzoriu

în oraşul de  carton.

 

Prin castelele de gheaţă

vînd volumul meu de vise

atîrnat de-un fir de aţă.

 

Paşii îmi răsună reci,

vara nu se mai întoarce

niciodată şi în veci.

 

Viaţa, puf de păpădie

ce se scutură-n tristeţe

în oraşul de hîrtie.

 

sept. 1984

 

Loc

Ştiu un oraş

în care plouă de obicei

de şapte ori pe săptămînă,

cu pieţe înflorate cu nume de

idealuri sau bunici,

înscrişi pe umbra unei liste

de eroi.

În care tristeţea rîului

e înţeleasă drept bucurie

de locuitori.

Oraş în care bătrînii circulă numai

pe jos, iar copiii în tramvaie.

Biblioteca judeţeană, blocată pentru

cîteva săptămîni

de inventar,

alături, spitalul unde reînvaţă viaţa

cei pierduţi.

Oraş în care fetele citesc

pe furiş

din cartea preferată a bunicii,

scăpînd lacrimi pentru bunul

de Grieux.

În care există 3 organizaţii politice

şi 5 religii.

Într-un cartier mărginaş, o statuie,

mai încolo, şcoală generală.

Cea mai veche statuie din oraş.

În care cel mai adevărat lucru

este un loc

unde fiecare vine şi pleacă.

Lîngă poştă,

gara.

Primul la stînga,

cimitir.

 

nov. 1985

 

Drumul pe ape

prin iarbă de mare,

născînd fascinaţia

luminii răsfrînte.

Păşească-l stelele,

ca-ntr-o ploaie foşnitoare

de cuvinte,

ca într-un tainic joc

de trăire.

 

ian. 1987

 

Şi reciproca…

 

Nu-nţeleg

de ce te temi să

mori.

De ce frică.

Ia-o inginereşte te rog:

moartea e o ieşire,

deci

o intrare…

Şi atunci?

Sau, mă rog,

invers…

 

oct. 2002

 

Negru – maro

 

Am ştiut

din secunda

zero virgulă cinci,

ne-am mai întîlnit

într-o altra

vita

chiar de mai

înainte,

tu nu vezi,

rîzînd ironic,

o să-ţi treacă,

eu mă întreb

ce culoare

are numele tău.

 

oct. 2002

 

Herrn Gustaf

Moarte la…

oriunde,

oricînd şi oricum.

Şi ce dacă simfonia

cinci

ne-nvaţă unde

şi cînd

şi cum,

luna e plină acum,

iar faţa-i de

gutuie

e a noastră…

 

oct. 2002

 

 Teatric

Ţi-am spus de-atîtea ori,

oamenii aceia

nu schimbă

măşti

acolo sub lumini,

unde îi vezi tu

acum.

Ei îşi întorc pe toate

feţele,

sufletul.

 

iun. 2002

 

Mie

 Murind

de-atîtea ori,

ar fi trebuit să-nveţi

pînă acum a trăi,

a respira,

dar tu, nu şi

nu,

mori la infinit,

de parcă ăsta ar

fi

scopul vieţii tale.

 

oct. 2002

 

Trandafirii

ăştia

atîrnă la uscat

ca şi cum

nu erau morţi

dinainte,

ca şi cum

ar aştepta

să mi-i întinzi

tu,

crezînd că trăiesc.

 

oct. 2002

 

Maktub

 

Am hotărît,

vom muri la

Veneţia,

cu tot cu vîslaşi,

cu dogi şi maluri,

porumbei sfîrşind în San Marco,

ciugulituri din măştile

ce le purtam

fragmente,

prin canalele

sufletelor vîndute.

 

oct. 2002

  

Timp

 

Ceasul ăsta e-nainte,

mai bine era

îndărăt,

întotdeauna îl vrem a fi

mai înapoi,

cu nu contează cîte

segmente, spaţii

ori intervale.

Altădată, poate atunci

mai în urmă dar nu

acum.

Ca şi cum

el,

ceasul,

ar măsura

timpul.

 

iun. 2004

 

 Vacanţă într-o ţară sau mai multe

E iarnă la Paris ca şi aiurea

şi nici măcar nu ştii că eşti acolo

sau pe Loire,

castele bîntuind într-o anume barcă.

Ori poate înecat în aburi de Bordeaux

printre dantele scrise

de Lautrec pe pînze colorate,

bînd cot la cot cu un amic, François

zis şi Villon,

prin cîrciumi invizibil versuite,

cînd iată te trezeşti,

cu zorii,

în Pigalle.

 

iun. 2004

 

 Poate

 Am văzut astăzi luna,

dar nu era nici D

şi nu era nici C

aşa cum o ştiam de mai ’nainte,

era

orizontal lăsată,

ca o covată

în care-ţi speli copiii

sau frămînţi pîinea-ţi,

era căuş o palmă,

rugînd primitoare

în aşteptare,

o albie aşteptînd sorocu-şi

de apă şi de aer.

O coasă-ntoarsă în

tăişul sus,

gătită în primirea oricui

va să vină.

 

ian. 2004

 

Tabloul

 Toţi vă-ntrebaţi

ce e cu rama aia

splendidă, goală pe perete,

fără nimic în ea.

Dar bine, rama

mea

cuprinde totul şi

orice,

chiar de nimic nu

stă în ea.

Voi nu vedeţi?

E cel mai rar găsit

şi mai frumos tablou

acolo,

unic desen,

imagini derulate,

ce-n film ar fi

vieţi, clipe

ori frînturi.

Chiar nu vedeţi

că-n rama mea

se află tot,

tot ce visaţi

sau ce-aţi visat,

tot ce a fost şi ce va fi,

întreg ce este,

în rama mea fără cuprins

de pe perete.

Şi niciodată goală.

 

dec. 2004

 

Lecţia de astronomie a copilului

 Stele deasupra şi carul mare,

cel mic dincolo iar luna peste tot,

vezi, una din stele e mama ta de-acum,

copilul răspunse…

Nu,

mama mea nu e o stea,

mama mea e toate stelele,

cascade, primăveri,

fîntîni,

apusuri şi orice răsărit,

e pumn de trandafiri şi

iz de lăcrimioară,

e norii grei lăsaţi

şi cerul plîns, curat,

e fiecare dimineaţă

şi serile toate,

pîrîul limpede jelit şi rîs

şi bucuros,

e proaspătă iarba

şi soarele-lună

plutind aroma de cafea,

furtunile lui iulie

şi soarele deşertului de-apoi,

e goana cailor nebuni,

nisipul scris de mare,

e dimineaţa veşnică-n

aburi de cozonac,

parfumuri de lămîie,

planete rotitoare,

flori frezii ce nu vor să moară,

imense valuri şi etern venite,

întregul stelelor.

Atît e mama

mea.

ian. 2005

 

Ce-aştepţi, ce speri,

o frunză poate,

să nu te-atingă ploaia,

plînsul,

te temi de lacrimi,

stropi,

icnind naiv, prosteşte?

Nu, încă nu.

 

oct. 2002

 

Non omnis moriar

Crucea aia neclintită,

aluminiu imobil în pămînt,

în trupul tău,

pămîntul din jurul tău,

pămîntul care te-ai făcut,

te-ai refăcut deja,

şi toţi o sărută de parcă ai fi

tu,

dar tu nu eşti acolo,

eşti altundeva, îmi spun ei,

acei, alţii,

eu nu ştiu unde

şi dacă.

Crucea aceea trecînd prin inima ta,

aluminiu şi flori uscate.

Uneori trandafiri vii şi garofiţe,

şi totuşi,

tu niciodată,

nu vei muri

de tot.

 

28 Dec. 2005

 

Ploaie de vară       

                                   Pentru Etta

 Nu gîndi

că m-ai pierdut

aşa cum pierzi

cu privirea o stea

sau o lacrimă

într-o fîntînă.

Gîndeşte că vara m-a

luat cu ea.

Îţi aminteşti cum spuneam,

ia-mă vară cu tine?

Am fost trecător,

aidoma unei ploi repezi

de vară.

Nu gîndi că m-ai pierdut,

dar aminteşte-ţi

că orice

ploaie de vară

e trecătoare.

 

Etta

 În soarele alb

Lumina eşti tu,

În soarele roşu

Un sînge sînt eu.

Şi ştiu că n-am voie

Şi ştiu că nu pot

Şi ştiu că greşesc

Şi ştiu că nu ştiu.

Iubirea e totul

Dar totul nimic

Şi-n soarele alb

Iubirea eşti tu.

 

27 Iun 2008

  

Lumina

Şi lasă lumina

de chiar nu crezi

în ea,

să vină,

să spere, să dea ce există.

Acolo te afli,

în lumina ea,

vezi bine, e tot

ce există…

 22 nov 2008