Incredibila şi nemaiauzita poveste a micului Dali şi a prietenului său, norul Pee (c) Mirela Tonenchi – fragment

– Ziua bună Domnule Motan! Dar de cînd zboară mîţele??

O barză pe bicicletă îi intersectase şi se interesa de evoluţia felinelor, Dali cu ochii tot închişi,

– Mîţă eşti tu şi cu suratele tale!! Mrrr… Curioase foc zburătoarele astea… Hei, Pee!! Cred că am rău de înălţime!

– Ţi se pare, deschide ochii!!

– Văd pe jumatee!! Am ameţit de tooot!!

– Deschide-l şi pe al doilea!

– Mrrr…   hhmm… rrrrr… Cît mai avem pînă la Insula du Lac?

– Mai un pic, mai un pic, rezistă Dali!!

– Hmm.. Uşor pentru el… e un nor, normal…

– Salut, Salut! Ce faceţi? Încotro? Aşti greşit drumul!! Ţara caldă e în partea cealaltă!

– Mda… Ziua bună Rîndunică, dar noi mergem unde mergem… unde trebuie, în ţările calde mergi tu cu verişoarele tale! Mrrr..

– Fm! Complet nepoliticos motanul ăsta!

– Da, daaa… Sînt o pisică zburătoare, eu… Pffff… De eram un şoarece mai înţelegeam… că şi Liliecii tot nişte şoareci sînt…

– Dali, Dali!! Uite Insula!!

– Oufff!!! Lăudat fie Zeul Motanilor!! Am făcut-o şi pe asta… Sper să nu mai afle nimeni… Oh ce.. ce… suuupeerrr!!!

– Îţi place, da?

– Waaoooooohhh!!! Mrrrrrrooohh… Nemaipomenită apa asta albastră, grozav!!! Cerul deasupra, Pee!! E splendid să zbori!!

– Nu-i aşa?

– Zbor Pee!!!! Sînt un Nooor!!!

– Atenţiune, atenţiune, Insulă la dreapta, cerem permisiune de aterizare, încheiat.

– Acordăm permisiune de aterizare, încheiat.

Aşa au ajuns Dali şi prietenul lui norul Pee pe Insula du Lac. Unde habar nu aveau ce aventuri îi aşteptau…

Nisipul fin făcea legătura între apă şi tufele de lavancitru (asta este o specie ce se găseşte doar pe Insula du Lac) străjuite de castefagi înalţi (la fel, doar pe insula asta), ici colo cîte o scîndură a unei corăbii naufragiate şi nici un supravieţuitor declarat.

– Waohhh… E frumos nisipul ăsta portocali..

– Care portocali? E mov!

– Cum să fie mov? Eşti discromat, Pee??

– … Ohh.. deci tu îl vezi portocali!

– Da! Nu că îl văd, este portocali!

– Iar eu îl văd mov… Ceva se întîmplă aici, Dali!

– Hîîîiii!! Ne-au drogat!! Facem anchetă!! Condamnăm toţi vinovaţii!

– Termină, Sherlock, nu ne-a drogat nimeni, asta e specific Insulei du Lac.

– Ah bon. Da’ tu de unde ştii?

– Am auzit de insula asta şi o dată chiar am zburat deasupra ei… Se întîmplă lucruri ciudate aici… Şi importante!

– Bine, bine… cum zici.

Trecură de tufele de lavancitru, pe urmă de cele de crăslin, ultimele înaintea luminişului fură imensele frunze de tuberin ce cu greu le dădură deoparte, cînd,

– Ayy!!! Daţi-mi drumul!!

– Eliberaţi-mă că vă omorr!!!!

– Ajutoooor!!! Lancelooot!!! Ajutoor!!!

Atacatorii se opriră brusc.

– A zis Lancelot?

– Ăăă… a zis.

– Cheamă-l pe Căpitan.

Făcu stînga-n prejur şi se îndreptă spre Galeria Principală.

– Căpitaneee!!!

– Ta naaa na na! 13 insi pe lada lui, i ho, ho… lada capitanului, i, ho, ho…

– Căpitaneee!! Tre’ să vii urgent!

– I ho, ho!

– Acum!

– Da’ ce atîta grabă??

– Avem prizonieri!

– Şi ce? E prima dată? I ho, ho!

– Unu’ a zis Lancelot!!

– Hîc!! ???

– Acum!

Crabul se ridică sughiţînd şi se îndreptă spre luminiş.

– Aşaa… Hîc! Carr.. car.. ce prizzonieri?

– Lancelot!!

– Hîîîîîaahh!!!! Pee???!!!!!

– Eu, Lancelot!

– I ho, hooo!! Fratele meu Pee, vino să te pup!

Luă norul în braţe şi îl strînse tare, tare că acesta se deformă şi ieşi complet turtit din îmbrăţişare. Se scutură bine şi întrebă,

– Dar de ce treişpe? Treişpe inşi pe lada lui?? Erau cinşpe!!! Cin-şpe!!

– Bahh… Hîc! Vezi tu… Unul a scăpat, nu ştiu cum şi… hîc! unde, iar al doilea…

– Al doilea?

– Boooff… Ăăă… cre’ c-a murit… Fffmmm, da.., a murit… era prea bătrîn deja, avea şaptemiliardeşaptemilioaneşaptesutedemiişapteani jumate… hîc!

– Pee? Îl cunoşti?

– E Lancelot crabul, cel mai temut dintre piraţii care au existat vreodată!

– Piraaat???

Dali era în culmea fericirii,

– Domnule Lancelot, mă bucur imens să vă cunosc, vă admir, vă ador, îmi pun vieţile în slujba Domniei Voastre!

– Cine-i mîţa asta? Puneţi-o-n ciorba de mîine!

– Hey Ho!! Dali e prietenul meu!

– Ah soo!… Păi spune aşa, măi Pee… Cidru şi caşcaval pentru toată lumea!!! S-a întors fratele meu Pee!!!

– Cidru?

– Lasă că nu-ţi face rău, mâine vei fi ca nou după zborul din seara asta.

– Offf… norii beau cidru!

Dimineaţa ce urmă avea culoarea unui pepene verde şi miros de mere coapte, crabii-piraţi pregătiseră deja micul dejun, toţi într-o veselie mare, aveau ceva important de făcut în ziua aceea şi niciodată nu respectaseră vreo oră fixă, Lancelot era curios dacă acum vor reuşi.

– Mmmm… Uite un mic dejun pe cinste! Cartofi prăjiţi şi vinaigrette de alge de smarald.

– Şi cidru.

– Of, Pee, crabii ăştia mă omoară cu cidrul lor… Un pic de lapte, totuşi?

– Eram sigur că nu vei fi încîntat, uite ţi-am făcut rost de nişte lapte de cocos, e delicios, ai să vezi.

– Oh, merci Pee, eşti un prieten adevărat!

– Bună dimineaţa, I ho, hoo!! Cum aţi dormit? Hîc!!

– Oho!! Perfect! Ne-ntorşi!

– Bun, acum haideţi că avem treabă.

– Ce treabă Domnule Lancelot? Mergem să atacăm nişte vase pe mare??

– Huh! E cam dus cu pluta prietenul ăsta al tău, toţi motanii sînt aşa aiuriţi?

Dali începu să se zburlească la el dar Pee îl ţinu de coadă,

– Eh, nu e aiurit, aşa e el…

– Păi nu asta fac piraţii? Atacă corăbii şi jefuiesc şi le scufundă sau dau foc şi apoi petrec trei săptămîni la rînd?

Lancelot se puse pe un rîs zgomotos de se zgudui tot nisipul, şi lavancitrii şi castefagii, tuberinii şi crăslinii începură şi ei a rîde, într-un cuvînt toată insula Du Lac.

– Măi motan, unde ai citit tu aşa ceva? Hîc! Asta a fost demult, acum sîntem piraţi respectabili, ne ocupăm de agricultură, de mericultură, algicultură şi mai ales de producerea cidrului!

– Ahaaa… Asta cu cidru o pot înţelege…

– Zi Lancelot, care e treaba?

– Avem o festivitate azi! Hîc!

– Waohhh!! O feztivitate! Adică un fel de Fiesta, da?

– … Daaa.. un fel de Fiezta… Hîc!

– Şi ce se întîmplă la festivitatea asta?

– Păi am capturat o Stea de Mare şi..

– Haa!!! Am ştiut eu! Captură de război!

– Taci Dali, lasă-l să termine! Ţi-a explicat că nu mai atacă nimic, deci de război nu poate fi vorba! Aşa. Şi ce e cu Steaua?

– O sacrificăm. O ardem pe rug.

– ??

– ???

Pee şi Dali priviră unul la altul fără să înţeleagă nimic.

– Cum adică o sacrificaţi? De ce??

– Păi Steaua de Mare e o vrăjitoare, ca atare îi dăm foc.

– … Steaua de Mare e o vrăjitoare.

– Da.

– Îîînţeleg… Şi ce a făcut? Ca să o ardeţi pe rug?

– Acum doi ani recolta de mere a fost foarte bogată dar anul trecut nici jumătate din mere nu am mai avut de unde Hîc! culege.

– Şi ce are asta de a face cu Steaua de Mare?

– Păi are! Acum un an şi ceva au apărut toate în zona Golfului, iar recolta următoare a fost ca inexistentă.

– Ăăă… Tot nu văd legătura…

– Gata cu vorbăria! Allez Hop! Ne vedem la Festivitate! Să vă îmbrăcaţi corespunzător, aveţi aici cele de trebuinţă. Şi să nu întîziaţi! Hîc! nu că ăştia ai mei er fi punctuali vreodată…

– Crezi că a vorbit serios?

– Oufff… Din cîte îl cunosc, da…

– Auzi, Pee, dar cum poate o stea de mare să fie vinovată pentru nişte mere lipsă?

– Nu ştiu… Asta mă întreb şi eu… Hai să ne punem costumele de Fiesta..

După cîteva minute Dali şi Pee se regăsiră pe aleea ce ducea pe Platoul unde era montat rugul.

– Haaahhhaaahaahaaa!!! Ce caraghios eşti Pee! Ai o manta din pene de struţ şi o chestie total caraghioasă din coji de banane pe cap!! Hiihihihihi!!!

– Crezi că tu arăţi mai bine, nu?

– Nuuu… Hihihihiiihiii Ce nebunie o mai fi şi asta? Miiauuuuu…

– Hai să vedem ce se întîmplă, ceva nu îmi miroase a bine…

– Ştii, Pee, nu te supăra, dar mie Lancelot ăsta îmi pare cam prostănac…

– Nu, Dali… Nu mă supăr, aşa este… Oufff… ai dreptate, hai!

O luară pe Alee pînă aproape de Platou, cînd brusc, Pee îl trase pe Motan într-o tufă de crăslin,

– Stai aici şi priveşte tot. În momentul în care vezi că situaţia se agravează, tragi un mieunat, dar aşa ca doar eu să îl aud! Ai înţeles?

– Hai măi Pee, că nu sînt chiar aşa prost, înainte de a lua foc rugul trag un mieunat aşa încît doar tu îl auzi. Eşti portocali, Pee!

– Bun, am plecat!

Norul o luă în direcţia livezilor de meri în timp ce Dali îşi ciuli urechile şi mustăţile la maxim.

Ce văzu el acolo depăşea orice imaginaţie, a oricui, a oriunde şi a oricînd. Steaua de Mare era legată de cele cinci braţe pe un dispozitiv pentagon, fixat deasupra unui con din crengi de castefag şi crăslin, din scînduri ale corăbiilor eşuate, strîns legate între ele cu alge de mare uscate. Lancelot, acoperit complet de un costum din solzi şi cu o coroană din dinţi de rechin pe cap, doar ochii i se mai vedeau, tuna cu vocea-i,

– Vrăjitoarea Stea de Mare s-a găsit vinovată de dispariţia merelor de pe Insula Du Lac. De cînd au poposit Stelele în Golf, merele nu mai sînt! Cu siguranţă a făcut Vrăjitoarea un descîntec, o vrajă! Ca să nu mai fie mere, să nu mai putem face cidru şi ca atare să dispărem!

Toţi crabii-piraţi începură să urle şi să aplaude din cleşti, Huuuuu! Huuuuu!!! La moarte cu vrăjitoarea! Craccc!! Cracc!! La moarte!! Cracc!

– Eu, Lancelot, cel mai temut crab-pirat din cîţi au existat vreodată, Acuz!

– Huuuu!! Cracccc!!! Huuu!! Cracc!!!

– Şi condamnnn… Pe foc cu vrăjitoarea, pînă ce va fi arsă complet!!!!

– Huuuu Crracc!!! Huuu!!! I ho hooo!!!!

– Ah, bon, după, puteţi să o şi mîncaţi. I ho hooo!!

Dali pricepu că era momentul critic, începu a mieunua aşa încît doar Pee putea să îl audă. Nimic. Reluă mieunatul special, Nimic!!

– Iaiiii… Dar ce face Pee?!! Ce face, ce face??  Cum nu mă aude?

Timp nu mai era, crabii erau pe punctul de a da foc rugului, Dali se hotărî.

– Mrrrrr!!! E timpul pentru diversiune!!!

Ce a urmat…

Dali sări exact în mijlocul Platoului, smulse flacăra din gheara crabului însărcinat cu focul, o înghiţi şi se propti pe cele patru lăbuţe. Crabii înlemniră, Ohhh!!!! Dali se apucă de alergat, de dat peste cap, rotocoale, sărituri în aer, balet, tot ce vă puteţi imagina, înot în aer iar după cîteva minute bune se opri la sfîrşitul unui tango şi scuipă flacăra aşa cum a fost ea.

– Haaaaaa!!!!!!  WAAAOOOHHHH!!!

Crabii toţi erau pe spate de admiraţie deja, Dali sări în mijlocul Platoului.

– Sînt Marele Vrăjitorrr!!! Mrrrr!!!

Din două salturi fu lîngă Steaua de Mare, o dezlegă cît ai clipi şi se repezi cu ea spre Alee.

– Stai!!!

Lancelot bloca deja drumul. Braţele-i imense nu lăsau nici o cale de scăpare.

– Unde te crezi, Motane??? Spectacolul tău nu a păcălit pe nimeni, ce ai crezut???

– Sînt Marele Vrajitorrr!!! Mrrrr!!!

O lovitură a lui Lancelot fu de ajuns ca Dali să se găsească lat pe nisip lîngă Steaua de Mare.

– Pe rug amîndoi!!! Acum!!!

Legaţi strîns, Dali şi Steaua de Mare aşteptau flacăra ce le va fi fost sfîrşitul…

– Mulţumesc Dali, ştii? Nimeni nu a mai făcut aşa ceva pentru mine.

– Oh, nu ai de ce Stea, a fost o aventură nemaipomenită!

– Dar vom muri Dali!

– …iiiauuu eu am nouă vieţi, ştii?

– Dar eu?

– … ăăăă.. tu cîte ai?

– doar una!!

– Una?!!! La războoooi!!!!! Scufundaţi corăbiile, atacaaaţi!!! Daţi fooc!!

Gutuia de Lună se agăţase demult de cer cînd Dali s-a trezit.

– Hei!

– Ooohhh Pee…  Unde ai fost? Am mieunat pentru tine… de ce nu ai auzit?

– Gata, e bine acum…

– Ce s-a întîmplat? Unde e Steaua?

– E bine, e aici, cu noi. Eşti nebun, ştii?

– Nu ştiu nimic…

– Păi v-au legat de Rug şi cînd să vă dea foc, ai început tot felul de mişcări, de năzbîtii, habar nu am cum ai reuşit dar v-aţi eliberat de acolo, ai început să ameninţi, să te lupţi, scufundai corăbii, dădeai foc la tot!

– Am dat foc la tot?

– Nu chiar la tot, căci am ajuns la timp şi te-am ţinut şi eu şi Lancelot.

– Lancelot!!! Criminalul ăla!!! Retrogradul ăla!!! Crede în vrăjitoare!! Ăsta trăieşte în Evul Mediu!!

– Calm, Dali… Merii sînt plini de flori şi Lancelot a înţeles că un an are mere cîte vrea el, pe urmă, anul următor sînt mai puţine şi nu e vina Stelei de Mare. Acum merii sînt plini de flori, poame vor fi cît vrea el.

– Da? Ai făcut tu asta pentru mine?

– Nu, Dali. Tu ai făcut tot.

Noaptea acoperi totul precum un aşternut ţesut din vise, toţi dormeau de acum, Dali îmbrăţişînd Steaua de Mare, iar Pee curpinzîndu-i pe amîndoi cu întreg sufletul lui de nor. Steaua tresare din cînd în cînd, Pee este roz, Dali visează,

– Auzi, Pee, e adevărat că există îngeri?

Publicités

~ par Mirella Tonenchi sur 23/11/2012.

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

 
%d blogueurs aiment cette page :