Incredibila şi nemaiauzita poveste a micului Dali şi a prietenului său, norul Pee – fragment (c) Mirela Tonenchi

Veţi afla acum povestea incredibilă şi nemaiauzită, pînă acum, bineînţeles, a micului Dali şi Pee, prietenul său, norul. Ah! Veţi spune, sînt sigur, dar cum să aibe un copil drept prieten un nor! Ha ha ha… dar cine a spus ca Dali este un copil? Un om? Nu, nu, nu… Dali este un motănel roşcat, doar trei pete negre îi ornează botul şi vîrful urechilor. Ăăă… am spus trei? Oh, m-am încurcat în socoteli, mă iertaţi, sînt patru, asta, ultima reprezintă 2 centimetri ce termină coada. Daaa..

Aşaaa… Aventura lor începe odată cu mareea ce tocmai trecuse peste ţărmul din est-nord-mijloc al Continentului. Nisipul era încă umed iar drumul ce ducea dinspre Continent către Castel de abia se eliberase de apele ce îl acoperiseră răstimp de trei ore şi începea să se zvînte, cîţiva peşti se zbăteau încă printre ierburile lui încercînd să ajungă la mare.

– Ce ţi-e şi cu Marea asta. Cînd ajungi la drum să mai apuci la un macaron ori o acadea pe jumate plină, se apucă şi pleacă!

– Ammm, ammmie-mi spui? Uite, tocmai am dat de un ghem de vată pe băţ şi m-am prins de floarea asta!

– Dar promite-mi! Promite-mi că nu mă uiţi!

Eh… Floarea de Nu mă uita se ţinea scai de sardina ce încerca să scape, aşa se întîmpla de fiecare dată, iar peştii reuşeau întotdeauna să îşi regăsească Marea, Floarea îşi lua rămas bun agitînd de zor o aripă albă de fluture şi trimitea bezele.

Culegătorii de scoici erau deja prezenţi din momentul în care Marea începuse să crească, dar stătuseră la adăpost pe mal, era totuşi periculos sa se avînte aşa, înot printre valuri, doar cîţiva care aveau bărci se aventurară mai departe de ţărm în căutarea scoicilor St. Jacques, delicatesa top!

Vor mai rămîne ei acolo cîteva ore pînă îşi vor umple plasele cu scoici, drumul către Castel va fi luminat de soarele alb din mijlocul zilei, apoi de cel de după amiază, de culoarea caramel, iar apoi va apune acela roşu sîngeriu, de seară, înainte ca Gutuia aia de Lună, care are doar două culori, alb gălbui ori albastru, să se agaţe de Cer.

Dar nu asta e interesant pentru noi. Sîntem pe malul Rîului ce se varsă în mare, iar unduirile lui sînt altfel ca e obicei, e cam ameţit săracul din pricina mareei, vino, du-te, vino înapoi, avea o durere de cap Rîul, că nu mai ştia unde începe şi unde se sfîrşeşte. Starea aceea deloc sănătoasă începu să se accentueze în momentul în care auzi o voce cîntînd cît se poate de fals,

– Ta naaa na na! Genial! Ta naaa na na! Genial!Ta naaa na na! perfect, frumos, Ta naaa na na! genial, Ta naa na na! Sînt eu, Dali!

– Ayyyyy!! Opreşte-te!! Taci!!!

– Ta na na na! Sînt genial!! Ta naaa na na!

– Hey, Ho!! Taaaci!!

– ? Ce? Cine vorbeşte?

– Taci, rogu-te…

– Iaaaauuu!! Ce-o fi asta?

În stînga nimic, în dreapta nimic, în spate şi în faţă Nimic! Dali îşi întinse la maxim mustăţile…

– Hf, Hfff…

– Oufff… Sînt eu, Rîul!

După o rotaţie completă de tresuteşaizeci de grade, motănelul se zburli,

– Oufff! Da’ ştii că m-ai speriat! Ce urli aşa? Puteai spune calm, Dă, fii bun, tonul mai jos! Sau mă rog, o exprimare decentă, civilizată!

– Mă ierţi, dar am o durere de cap îngrozitoare! Am avut azi maree şi nu mai ştiu unde îmi e capul şi unde îmi stă coada… Oricum… ce muzică e asta? Sună completamente oribil!

– Oribil? Oribil??? E Rock! Rock, ta naaa na na!!

– Auuuu… taci!!

– Ce? E Top!

– Mă rog… Puteai şi tu să cînţi un vals, acolo… Ta na na na na, na na, na na!

– ???

– Oufff… motanii ăştia nimic nu ştiu… Miorlau!!! E Strauss!

– Mauss??!!! Unde? Unde?

– Mmmllmml… S t r a u s s!

– Ah… Ok, Strmauss.

– Cum zici…

– Ce-i asta?

Dali zări un obiect ciudat al cărui capăt se ivea de după o piatră din Rîu.

– Nu ştiu nimic, doar nu fă zgomot, atît te rog.

Trebuie să vă spun că era o sticlă acolo, sub piatra ce o văzuse motanul şi se apucă acesta a trage de ea, greu de urnit aceea,

– Hey Strmauss! Mă ajuţi să scot sticla asta? Ia uite ce culoare are, mrrov! Şi ce formă!

– Mov. Se spune mov şi forma e una obişnuită pentru o sticlă, ce-ai?

– Ajută-mă, te rooog!!

– Da’ nu mai cînţi!

– eeuuuhh… nu…

– ??

– Nu, nu… promit…

Se învolbură Rîul deodată, toate păsările de prin copaci şi tufe ţîşniră glonţ la acel zgomot ca de furtună, iar sticla blocată sub piatră sări cît colo,

Şi Hop! Motanul o prinse înainte de a ateriza pe iarbă.

– Merci Strmauss!!

– Mergi sănătos cu sticla ta! Ouff, ce motan enervant… Auzi, Rock!!

 Se chinui Dali să scoată dopul, îl prinse cu dinţii, cu lăbuţele, cu coada, nimic!

– Mrrrrrr… Ce-o fi înauntru? Ce e înauntru??? Cum fac să scot dopul ăsta? Oare mă poate ajuta Rîul? … Neee… el ştie doar de vlas… vvsal… cum s-o numi!

Prinse la un moment dat sticla in bot, se învîrti de trei ori cîte treisuteşaizeci de grade şi o aruncă cît colo.

– Ori tu, ori eu!

Acum motănelul nu era chiar prost, doar neexperimentat, şi mişcarea aceea se dovedi eficace, sticla căzu cu gîtu-i lung pe un bolovan, aşa încît dopu sări cît colo iar ea nimeri într-o frunză de brusture.

– Cine! Ce! Hey!

Dali căzu într-o tufă de coacăze negre şi se apucă a ronţăi, uitînd de sticlă. Ta na na na! Un abur uşor îşi făcu apariţia, motănelul se delecta de zor cu aroma boabelor, cînd observă arătarea,

– Ăăă… şi tu cine mai eşti?

– Pee.

– ??? Haaahhaaahhaaa Ta naa na na!! Pee şi mai cum?

– Pee şi atît.

– Nu există şi atîîît!!

– Pee! Sînt norul Pee!

– ?

Publicités

~ par Mirella Tonenchi sur 12/11/2012.

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

 
%d blogueurs aiment cette page :