Scriitorul cu stilou fara cerneala (c) Mirela Tonenchi

Făcea curat, ca în fiecare marţi, în biroul scriitorului pentru un bănuţ în plus, un macaron ori o felie de tartă cu vişine, adevărate miracole preparate de bucătăreasă, singurele ocazii cînd mai apuca la asemenea delicii, era singur, mama plecase demult într-o stea, aşa îi spusese scriitorul, iar tatăl de obicei absent, mai ales cînd era acasă, mort de beat după cele cîteva ore de muncă obligatorie în folosul comunităţii pentru cele cîteva parale din partea asistenţei sociale şi după vizita ce urma inevitabil la crîşma de după colţ.

Cu grijă mare, mai atent ca o femeie în treburile casei, ştergea fiecare centimetru de praf, muta fiecare obiect ca să cureţe sub el iar mai apoi îl punea la loc cu şi mai mare atenţie, toate lucrurile din casa scriitorului erau de prin toate colţurile lumii, foarte scumpe gîndea copilul, deşi adevărul este că nu neapărat, avînd ele mai mult o valoare sentimentală pentru proprietar, cîteva piese acolo, din fiecare loc. Coşul de gunoi plin cu hîrtii albe, nescrise, nedesenate, Hmmm… de ce le aruncă oare? De ce nu scrie pe ele că doar de aia e scriitor, să fiu al naibii dacă am văzut vreun cuvînt scris de el! Ei, scriitorii, scriu pe hîrtii, în cărţi, pe ce să scrie că doar nu pe pereţi, pereţii nu sînt scrişi, că eu fac curat aici şi ştiu. Apucă coşul cu amîndouă braţele şi se îndreptă spre uşa din spate ce dă în grădină, lîngă ieşire tomberonul casei.

Nu auzi uşa de la intrare trîndindu-se şi pe scriitor intrînd, era pe punctul de a goli coşul cînd brusc se împiedică şi căzu pe burtă iar toate foile acelea de hîrtie începură a zbura în sus după care îl acoperiră ca o ninsoare calda şi, înainte de a apuca să se dezmeticească, scriitorul era lîngă el, Ce faci?? Îmi arunci cartea! Se întoarse pe spate, ultimele foi coborau spre el dar parcă nu mai erau fulgi de zăpadă, erau nişte fluturi albaştri, Ciudat lucru, hîrtiile erau albe, cine le-a colorat?

Hai, ridică-te, ce faci? Era cît pe ce să îmi arunci cartea!

Îl ajută să se ridice, copilul privea nedumerit cînd la scriitor, cînd la foile albe de hîrtie ce erau peste tot de-acum, pe jos, pe frunzele trandafirilor japonezi, pe violete, Care carte? Scriitorul zîmbea,

Cartea la care scriu, ai vrut să o arunci.

Ăăă… păi n-am luat nici o carte, doar foile astea albe din coş…

Dar asta e cartea!

Şi de ce ai aruncat-o la coş?

Nu am aruncat-o, acolo am depozitat-o.

??? Dar cum asta e cartea, sînt doar nişte foi albe!!! Nu scrie nimic pe ele!

Hai să le adunăm şi mergem în birou.

Copilul se apucă să adune foile, scriitorul îl opri, Stai! Că nu ştii ordinea paginilor, lasă-mă pe mine, du-te la bucătărie, mănîncă nişte tartă, ştii, azi a făcut cu zmeură! Mmm… Hai du-te, mai apoi ne întîlnim în bibliotecă.

Zis şi făcut, după trei felii cu zmeură ce exploda în gură ca un spectacol de artificii cînd se muşca din tartă şi o limonadă cu mentă, copilul îl găsi pe scriitor la biroul de lucru deja.

Ah! Ai venit.

Dar eu nu am vrut să arunc nici o carte… Îmi pare rău, nu am văzut nici o car…

Şşşş… Zici că nu ai văzut nici o carte.

Da. Hîc! Adică nu, nici o carte. Doar nişte foi albe de hîrtie.

Pe biroul scriitorului un vraf de foi atent aranjate tronau lîngă o călimară goală şi un stilou vechi.

Alea! Foile alea!

Ia un scaun şi vino lîngă mine.

Scriitorul luă prima foaie şi o privi zîmbind, Spune-mi ce scrie aici?

Ăăă… Păi nimic…

Priveşte atent, nu gîndi la altceva, vezi doar foaia asta.

E o foaie albă.

Atît? Nimic altceva?

După o vreme.

Sînt nişte litere!!!

Aşaa… şi?

Se transformă în cuvinte… Waoh!!

Aşa…

Cuvinte, multe cuvinte, multe, multe cuvinte!

Scriitorul închise ochii.

Cuvinte care… Sînt legate cuvintele!!! Legate!!! Ohhh!!! Propoziţii, şi mai multe, se umple!! Toată pagina e scrisă!!!!

Ce scrie acolo?

Despre un nor. Nu!! E o vată de zahăr!!

Nu e o umbră?

Nu!! E o vată de zahăr pe un nor.

Nu e o amintire? O ceaţă poate?

Nu, nu! E o vata de zahăr agăţată de un nor ca un balon, ştii baloanele alea ce zboară prin aer, ştii, nu? Suuper!!!

Eu văd o amintire agăţată de o ceaţă ca un balon. Ah, stai! Ceaţa s-a dus, hmm… Amintirea stă să cadă, nu mai are balon!

Schimbă amintirea! Repede, repede! Şi caută alt balon, dar fă asta invers!

De ce invers!?

Cum de ce? Păi dacă nu ai balonul nu ai nici ce să ţii în el!

Şi ce propui?

… Nu ştiu. Vezi ce scrie în foaia următoare, e cartea ta!

Scriitorul deschise ochii şi întoarse pagina.

Mirella Tonenchi, 12 oct. 2012

Publicités

~ par Mirella Tonenchi sur 12/10/2012.

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

 
%d blogueurs aiment cette page :