Mr Gray – a venir

Dimineaţa aceea se ridicase printre nori răzleţ pensulaţi si raze de soare căscînd somnoros, nimic special nu era aşteptat în orăşelul dintre două rîuri, casele tot acelea, de-un gri tern ori într-atît decolorate încît nu îţi puteai nici măcar imagina culoarea iniţială, sunetele începeau pe rînd să facă prezenţa, iar ici colo un puf de praf iscat de cîte un cîine trezit cu noaptea-n cap ca să fugărească o mîţă.

Oh, acesta a fost doar primul moment căci uşor, uşor, viaţa işi făcea apariţia pe străzi, la ferestre, la porţi, odată cu puştii ce alergau să lase sticlele cu lapte la uşi, cu gospodinele, fetele în casă si ce or mai fi fost scuturînd de zor perne, aşternuturi şi covoraşele din lînă, cu cărăuşii plătiţi cu ora de către brutar, măcelar şi negustorul de brînzeturi. Acum să nu vă imaginaţi că era acolo o forfotă nemaipomenită, că întreg orăşelul vuia de claxoane, căruţaşi fluierînd şi alergături în toate direcţiile, căci nu erau prea multe ele, direcţiile, mica aşezare fiind geometriceşte încadrată de cursurile celor două ape iar diagonale nu existau, singura curiozitate rămînînd faptul că un rîu curgea într-un sens, iar celălalt în cel opus.

Piaţeta işi etala deja bunătăţile pe mese ori rafturi ambulante, grădinarii fiind primii ce îşi deschideau tarabele mult aşteptaţilor muşterii şi se vede treaba că nu erau puţini aceia, nu toată lumea are chef să planteze ceva, nici măcar o floare, darămite niscaiva rînduri de ceapă ori varză de bruxelles, nu mai pomenesc de dovlecii portocalii care, chiar şi aşa, rămîneau o delicatesă datorită supei fără egal pe care toţi locuitorii, fără excepţie, o preparau zilnic.

Era prima zi de vacanţă a şcolarilor aşa că vă puteţi uşor imagina cum cei mai mulţi încercau, nu să mai fure o clipă de somn, aşa cum făceau cînd erau nevoiţi a pleca la şcoală, ci să scape cît mai rapid de îndatoririle ce le aveau în casă, ajutor la una alta, văzut de fraţii mai mici, dat de mîncare la pisoi, căţei, golumbi ori alte orătănii, Hei! Iar s-a răcit cafeaua bunicului, ce-i cu trîndăveala asta? O-ncasezi!,  alergat după miciile cumpărături de dimineaţă trecute de mamele lor pe liste clare şi econom ticluite, pentru a se putea bucura în voie de timpul liber atît de drag lor, în timp ce taţii erau demult deja pe cîmpurile de alături ori în fel de fel de ateliere dintre care unele de-a dreptul mici uzine, cum li se mai spune.

Aşa s-a făcut că soarele era deja aproape de mijlocul cerului cînd unul dintre copiii ce tocmai traversară parcul în fugă pentru a-şi întîlni camarazii se opri brusc şi rămase cu ochii lipiţi de o reclamă mare din tablă albă aflată la intrarea într-un mic magazin, pe care începu a citi, “Mr Gray – Artist fotograf”, cu litere cursive şi întortochiat caligrafiate în mov, că de abia putu desluşi ce scria acolo. Magazinul era pe colţ, lîngă fîntîna ce constituia locul de întîlnire a micilor aventurieri scăpaţi pentru o vreme de corvoadele învăţăturii, şi avea storurile imensei vitrine pe jumătate ridicate astfel încît razele de lumină filtrate printr-o pudră argintie poposeau pe marginea vitrinei in care se puteau zări două şiruri de rame goale, nimic altceva, nici un obiect, nici o indicatie, o tăbliţă acolo, în colţul din dreapta, parca… băiatul stătea aplecat şi căuta ceva, în faţă nimic, în stînga nimic… Brusc, Ooohh… Dar este un loc din oraş! Este un loc de aici! Hei!! Heeei!!! Veniţi! Veniţi, veniţi! Uite!! Acolo în dreapta! Vezi? Da’ vezi? Mai mulţi erau deja acolo şi se aplecau să privească o imagine ce înfăţişa un loc din oraşul lor, era moara de apă de pe rîul ce curgea în sus, adică cel din stînga oraşului cum se intra dinpre cîmpurile cu lavandă.

            Stînd ei aşa şi tot minunîndu-se de lucrul acela, tot mai multă lume de-acum căci trecătorii se opriseră şi ei la auzul discuţiilor zgomotoase ale copiilor şi nedumeririi oamenilor în toată firea, storurile vitrinei începură a se ridica cu zgomot, sunetul acela specific mecanismului rulourilor, un soi de cremalieră, acoperind în final exclamaţiile şi comentariile celor din faţa magazinului. Pentru o clipă nu se mai auzi decît scîrţîitul acela sacadat, tras, pauză, tras, pauză, pînă ce vitrina se eliberă complet de umbra indusă de storuri şi se arătă în întreaga ei geometrie şi conţinut. Rame goale perfect aliniate, în dreapta fotografia aceea a morii de apă, a lor, şi printre ele tot soiul de obiecte, pietre, scoici, pene provenite de la cine ştie ce păsări curioase, mănuşi, stilete, mici statuete din bronz, altele din lut ori lemn, măşti dantelate ori pur şi simplu colorate, Uite un fluture albastru! Era un amalgam acolo de lucruri, obiecte ce păreau la prima vedere aruncate de-a valma printre rame însă privind mai atent, se găsea în acel aranjament o armonie perfectă, departe de o anume logica căci nimeni nu putea găsi una, doar o frumuseţe incredibilă… o vitrină perfectă, chiar şi aşa, cu rame goale. Toţi erau cu ochii lipiţi de fereastra aceea, scîrţîitul se oprise demult iar ei îl uitaseră de şi mai multă vreme, pierduţi într-o fascinaţie completă, Aşa ceva nu s-a mai văzut aici… iar cînd storul uşii îşi începu aceeaşi mişcare de ridicat, odihnit, iar ridicat şi odihnit de tot  la capătul de sus, nimeni nu mai observă uşa deschisă şi pe domnul scund cu ochelari şi mustăţi întoarse în sus, părul negru dat cu briantină şi mîinile mici, foarte mici cu degete prelungi, în prag, zîmbind uşor, de abia perceptibil, Bună ziua.

Vibraţia acelor cuvinte i-a făcut să îşi întoarcă privirea spre intrarea în magazin, pe rînd, mai întîi copiii pe urmă toţi ceilalţi, vreo două demoiselles visau încă la vederea mănuşilor din catifea şi a măştilor cu margini în dantele, dar şi acestea s-au trezit la realitate cînd, Bonjour, Je suis Mister Gray.

Dar vă rog intraţi, este atelierul şi magazinul de fotografii, sînt la dispoziţia dumneavoastră pentru orice fotografie doriti, orice eveniment, nunta, logodna, fotografie de grup, prieteni, de familie, amintiri, cu oraşul vostru, cîmpurile de lavandă, rîurile, străzile, orice vă trece prin minte, botez, portret de azi şi de mîine… Vă imaginaţi uimirea acelor oameni, locuitori de cînd vremea ori de mai curînd ai oraşului, nu îşi amintea nimeni de un asemenea fotograf, de un asemenea magazin, cum aşa tam nesam la colţul acela de stradă se iveşte aşa ceva! Dar în acelaşi timp nimeni, şi asta s-a dovedit mai pe urmă cînd au început a face cercetări, nu a fost în stare să spună ce anume se afla pe acel colţ al pieţei înainte! Adică nu se putea nega existenţa acelui colţ, parcul era acolo de cînd lumea şi tot de cînd lumea pe fiecare colţ exista deja ceva, într-unul Le fromageur cu ale lui brînzeturi, dincolo măcelarul iar vis a vis mezelarul, pe urmă venea florăria, apoi mica librărie, magazinul de obiecte religioase, urmeaza magazinul de culori şi chimicale, cel de papuci de casă, acolo cel cu legume, celălalt colţ aparţine Pompelor funebre, ăştia au două colţuri, unul în care se vînd ţoale pentru înmormîntare, atît pentru mort cît şi pentru participanţi, astea sînt de închiriat de fapt, iar celălalt cu sicrie, capace, se plătesc separat capacele, mătăsuri ori pînzeturi pentru mort, lumînări, sticle de vin şi tot ceea ce presupune ducerea la groapă a unui mort. Oricîte colţuri ar fi numărat locuitorii orăşelului, tot nu le mai rămînea unul liber ca să se trezească peste noapte cu un atelier fotografic într-unul.

Intraţi, sînteţi bineveniţi, atelierul avea pereţii plini de rame goale, aidoma vitrinei, vizitatorii, cei ce avură îndrăzneala primului pas în magazin, fură la fel de nedumeriţi ca în faţa vitrinei, o singură fotografie umplea o ramă, un tînăr cu păr negru şi mustăţi întoarse în sus în faţa unei păsări imense cu o coadă prelungă, omul zîmbea de abia perceptibil iar pasărea tocmai părea să îşi ia zborul privind îndelung spre el. Asta era tot.

Au stat ei ce au stat, au primit informaţiile necesare, pentru orice fotografie voită de ei el era acolo, şi rînd pe rînd, au părăsit atelierul. Doar cîţiva copii au rămas, Dar cum e cu moara noastră? Ce moară? Păi fotografia din vitrină e de aici! E la noi! E moara noastră de pe rîul care curge în sus. Daa? Şi mai aveţi una? Păi sigur că da! Hi hi hi, pe rîul care curge în jos! Aaahh… pe rîul care curge în jos… Cel din dreapta! Da, da! Vedeţi ca ştiţi? Cum e?! Mr Gray începu să le povestească.

A doua zi toţi copiii ştiau că Mr Gray visează că face fotografii şi că a doua zi acestea apar reale la el în studio, le povestise de multe ţări, nenumărate locuri pe care el le fotografiase în somn iar în ziua următoare se pomenea cu imaginile în rame şi aşa a ajuns el să vadă locurile acelea, toate ţările şi ţinuturile fotografiate în vis, iar ele erau reale, existau de-adevăratelea, aşa a ajuns el în orăşelul lor. Aaa… aşa cu moara noastră… Da, aşa a fost. Nu au spus nimic, contrar habitudinilor copiilor de a se lăuda, de a spune un secret ce l-au aflat, asta se poate explica, Mr Gray niciodată nu le-a cerut copiilor să nu spună ce au auzit, nu era defel un secret, dar aceştia l-au luat ca atare, un secret al lor, doar al lor şi de aceea nu au spus, au fost pur şi simplu entuziaşti în faţa părinţilor, Mr Gray face fotografii, vreu şi eu una! Ce mai încolo şi-ncoace, în scurtă vreme tot orăşelul era prezent la atelierul “Mr Gray – Artist fotograf”, ba pentru logodna, ba pentru nunta, un portret, o fotografie de famile, o amintire, mama, sora, bunicul, soacra, motanul, purcelul ce urma a fi sacrificat de sărbători şi care în urma pozei era iertat, se consuma eterna supa de dovleac şi porcul devenea parte din familie, toată lumea era încîntată, iar orăşelul fericit.

Cei doi veniseră să ia fotografiile de la nuntă, se iubeau încă şi de abia apucau să se vadă în imaginile luate de Mr Gray cu o zi înainte, nunta avusese loc cu şaizeci şi cinci de ani înainte, acum era o rememorare, o aniversare, nuntă de aur, diamant, cine mai ştie ce piatră, poate de catifea. Fotograful nu era în magazin, aşa că mirii dantelaţi începură a privi pereţii plini de rame… dar nu toate goale! Ohh! Ia uite!! Hmm… e o stea, asta? O stea… Da!! E o stea! Dar cum… ieri nu era aici. Nu, nu era.. dar.. cît de frumos!

Buna ziua! Mr Gray apăru de nicăieri, cei doi se îndreptară, înconjuraţi de un surîs etern spre el, Bonjour, dar steaua asta?

Ehe… aici e o poveste întreagă, s-a întîmplat odată sau… hmm… nu mai ştiu exact, se întîmplă acum? La privirile pline de întrebări nerostite ale celor doi Mr. Gray îi invită să ia loc la măsuţa din lemn de arţar şi de pe raftul din stînga luă trei ceşti, un borcănel cu miere şi un ceainic mare din sticlă violet, plin cu ceai de viorele, chiar dacă nici unul dintre cei doi vizitatori nu observase aceste lucruri cînd intrară în magazin. Maestrul fotograf le turnă la fiecare cîte jumătate de ceaşcă de ceai şi miere după gustul fiecăruia iar lui işi turnă jumătate de ceaşcă de miere şi şapte linguriţe de ceai, puse înapoi pe măsuţă ceainicul şi din nou cei doi ignorară că din ceainic nu lipsea nici un strop, era tot atît ca şi înainte. Şi începu a le povesti despre Licuriciul care a iubit odată O Stea.

 

 

 

Publicités

~ par Mirella Tonenchi sur 30/07/2012.

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

 
%d blogueurs aiment cette page :