Etta

Vreau să sun acasă, vreau să sun şi să-mi răspundă ea, aşa cum am făcut de-atîtea ori, aşa cum a făcut de atîtea ori, mereu, întotdeauna ea, răspunzînd Da, cu voce veselă sau mai puţin, uneori tristă, supărată, şi atunci eu întrebam, Da’ ce ai, eşti supărată, Nu, Dar ce, eşti bolnavă, Nu, doar ca de obicei, nu mă simt bine, aşa cum sunt eu, ştii tu, dar degeaba vreau, fiindcă dacă sun nu-mi răspunde ea, nu-mi mai răspunde nimeni, în cel mai bun caz Toni, ea niciodată, eu vreau să vorbesc cu ea, vreau să o aud.
Eram în anul doi la ISE atunci cînd am luat primul zece la nu mai ştiu ce examen şi imediat ce am aflat am sunat-o, pe stradă eram, să-i spun, surpriza ce i-am făcut-o a fost imensă, Zece, bravo, felicitări, pe urmă au urmat alţi zece, alte bucurii, cea mai mare pentru ea a fost la licenţă, cînd pregătindu-mă exagerat de mult, sau poate nu, pentru examenul ăla şi sunînd-o zilnic să-i spun cît de frică îmi este, am sunat-o după şi i-am zis, Auzi, am luat zece, reacţia ei, Zeeece !!!, aaa, ai văzut, doamne, ce bucurie mi-ai făcut.
Doamne, ce sfîşiere mi-ai făcut, cum mi-ai spart sufletul în milioane de grăunţe, pînă ce-a curs de tot din mine atunci cînd ai plecat şi nici măcar nu pot să te sun ca să-ţi spun asta, ca să-ţi explic cum eu dintr-odată trăiesc o viaţă care nu e a mea, trăiesc viaţa altcuiva şi acela nu sunt eu şi de ce, fiindcă nu înţeleg şi nici măcar nu vreau, nu e drept asta. De ce nu mai pot să vorbesc cu tine, de ce nu mă mai asculţi, nu mă mai auzi, de ce nu eşti cu mine, toţi îmi spun asta, că tu eşti cu mine, dar nu e adevărat, tu nu eşti cu mine, tu nu mai eşti niciunde. Iar eu nu mai trăiesc, nici măcar nu mai exist, doar mă tîrăsc, îmi trag zilele, una după alta, fiindcă nu am ştiut să te ţin cu mine. Etta, te-am rugat să respiri, te-am implorat, ţi-am apăsat pieptul atît cît am avut curajul să o fac, gîndindu-mă că dacă apăs prea tare fac rău, erai ca un bibelou cu care nu ştii cum să te porţi mai delicat, mi-a fost frică să apăs mai tare, dar poate că exact asta trebuia să fac şi poate erai şi acum cu mine, sunt sigură că erai, sau să-ţi fac respiraţie artificială dar habar n-aveam cum se face asta, n-am ştiut niciodată, însă trebuia să încerc, mai rău de aşa nu avea cum să fie, ai murit din cauza mea. Nu am ştiut să te ţin cu mine şi atunci dumnezeul ăla al tău mi te-a luat şi te-a dus, habar n-am unde, poate niciunde, aşa cred, pentru că dacă ai fi undeva aş şti, ai vorbi cu mine, ai veni la mine, sînt sigură de asta, dar tu nu vii, nu vorbeşti cu mine, nu eşti nicăieri. Te-am întrebat la un moment dat dacă mă auzi, şi am auzit sau poate doar mi s-a părut că ai spus da, un daaa prelung ca un oftat, ca ultimul, şi cred că asta a şi fost, da, îmi aduc bine aminte, aceea a fost ultima ta suflare pe care eu am luat-o ca pe o afirmaţie ce însă nu-mi era destinată mie, nu era un răspuns dat mie, ci nu ştiu ce, ba ştiu, ultima expiraţie a unuia ce pleacă. Aşa ai plecat, fără un alt cuvînt, fără o altă privire, fără alt schimb de cuvinte în afară de, Mai dă-mi te rog un biscuite că mă roade stomacul de atîta vomat şi nemîncat de-atîta timp, şi acum o gură de ceai te rog, acum mă duc pînă la baie şi mă culc, cu două ore înainte de a pleca de tot, la ora trei şi patru minute dimineaţa, în întîi septembrie două mii patru. Asta e tot.

Întreaga noastră viaţă e o mai lungă ori mai scurtă înşiruire de naşteri, de morţi, a părinţilor, a prietenilor, a bunicilor, a copiilor, a cunoscuţilor, a noastră… În rest amănunte neînsemnate, detalii inutile, petreceri anoste ale timpurilor, o nenorocită listă ce nu serveşte nimănui, niciodată, la ce-mi ajută fotografia ta rîzînd pe etajeră, păreai atît de fericită, acum nu mai eşti deloc. M-ai sfătuit să ţin un jurnal, iată jurnalul meu, acesta e, scris într-o seară care oricum nu cuprinde tot dar care conţine toate zilele şi toate nopţile mele de atunci şi pînă acum, din acel blestemat întîi septembrie pe care îl voi urî pînă-n ultima mea zi.

Publicités

~ par Mirella Tonenchi sur 06/09/2011.

2 Réponses to “Etta”

  1. Dumnezeu sa ii odihneasca sufletul mamei tale Mireille. Plansul tau nu o lasa sa se odihneasca, plansul tau ii sfasie sufletul. Drumul ei a fost pana atunci, in 1 septembrie, dar presuousa ta vinovatie pe care ti-o asumi fara ca ea sa iti reproseze acest lucru, nu face decat sa o chinuie si mai tare. Te-ai gandit vreodata ca fiind inima din inima ei, ca ai aceeasi frecventa cu a ei – caci te-a purtat in pantece noua luni si cu ea ai respirat si cu ea te-ai hranit – te-ai gandit ca frecventa plansului sufletului tau i-o transmiti ei? Chinul trupului ei in aceasta viata s-a sfarsit, dar tu o impovarezi cu un chin si mai mare, al sufletului, caci lacrimile tale il ard mai cumplit decat crezi. Dependenta noastra de mama ar trebui sa se sfarseasca mai inainte de sfarsitul vietii unuia dintre noi, caci ce te doare mai tare, faptul ca ea nu mai este in aceasta viata in care ne chinuim cu totii, sau de fapt ti-e mila de tine ca ai ramas fara ajutorul ei spiritual? Eu cred ca mai mult ne plangem noua de mila, decat sa jelim un suflet care s-a eliberat de chin, de inchisoarea trupului nostru neputincios si imbatranitor…Iarta-ma daca ti se pare ca sunt fara sentimente, dar dupa ce am plans 30 de ani, am inteles prea tarziu ca mie imi plangeam de mila. Las-o sa plece, las-o sa isi gaseasca odihna. Dumnezeu sa ii odihneasca sufletul ei luminos, in locul de unde a fugit toata durerea, toata intristarea si tot suspinul…

    • Ai dreptate, stiu… E un text mai vechi de acum vreo 5 ani… L-am postat pentru ca in 1 sept am comemorat 7 ani de la plecarea ei… Poate trebuia sa aleg alt text…

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

 
%d blogueurs aiment cette page :