Prieteni…

trei artişti, o ceapă jumătate stricată, cealaltă jumătate scoasă din gunoi, cîteva măsline în ulei şi Carpaţi fără… spectacolul absolut!

Soisem acasă după un spectacol al Teatrului Dramatic ori un concert al Filarmonicii, nu mai reţin exact, ani mulţi au trecut iar noi eram în fiecare seară în clădirea teatrului, ba pentru un spectacol de teatru, eu fiind coordonatorul Agenţiei de Publicitate a instituţiei cu pricina, ba pentru unul de Operă sau concert, ea producîndu-se ca oboist pentru ambele iar el ca dirijor la fel.

Trei aşadar, prieteni absolut nedespărţiţi la vremea aceea, oricum după un spectacol, obosiţi frînţi, ora tîrzie ca de obicei şi glonţ în bucătărie să vedem ce puteam găsi de mîncare. Speranţă nu prea era, din salariile noastre de bugetari oricum nu puteam a ne lăfăi în cele ospăţuri şi nici timp de a ne lansa în excursii prin cele cîteva supermarketuri, de hipermarket încă nu se auzise pe la Constanţa, în cel mai bun caz, la orele imposibile la care ajungeam noi acasă, ABC-ul din colţ.

Cel ce fu mai rapid intră în bucătărie, deschise uşa unui dulap de perete şi rămase nemişcat cu ochii holbaţi la interiorul gol; un borcan cu ulei în care înotau pe spate cîteva măsline, trona în toată splendoarea lui şi acompaniat de nimic altceva – ceilalţi doi năvăliră peste el, aceeaşi reacţie… Prima replică după ieşirea din blocaj,

–         Scheise!!!

–         Mă-sii…

–         Ce dracu’ mîncăm?

Aruncaserăm cu o seară înainte o ceapă stricată la gunoi şi îi veni unuia geniala idee, Dar dacă nu e stricată ceapa aia de tot??? Pîine mai era ceva, se putea prăji şi foarte delicioasă în acest mod, ceapa fu scoasă şi analizată cu cea mai mare atenţie şi recuperat din ea cam jumătate, cu multă grijă ca nu cumva să fim ineficienţi ori risipitori, măslinele delicioase iar cina era deja asigurată.

Ne răsfăţarăm cu respectivul tain răstimp de vreo trei ore bune, intercalate, veşnicele Carpaţi fără filtru la care apelam de fiecare dată cînd rămîneam fără ţigări şi atunci scotea Herr Dirigent şi compozitor, care am uitat a preciza era un german sută la sută pripăşit pe malurile româneşti ale Mării Negre, cîte un pachet ori jumate din ţigările amintite şi eram salvaţi. Povestiri, comentarii asupra spectacolului din seara respectivă, apoi altele şi altele, critici ori laude, aprecieri invariabil la unison căci gîndeam la fel, simţeam la fel, trăiam în acelaşi fel totul.

Cîteva săptămîni, trei ori patru,  înainte:

8 Martie, petrecerea Operei din Constanţa la Teatrul Dramatic. Eu o duc pe Cristina acasă, prea mult vin. Vincent acolo.

A doua zi, petrecerea de 8 Martie a Filarmonicii, la Teatrul Dramatic. Cristina mă duce pe mine acasă, prea multă vodka. Vincent acolo.

Atunci începu totul. Eram deja trei. Trei prieteni, trei suflete perechi, eram deja Noi.

Dimineaţă. Apă caaaldăăă!!!!! Vincent în vană, lălăind o oareşce operă modernă scrisă de el.

Cristina dă drumul la casetofon, un concert de Beethoven, la care Vincent din vană, Aaah, asta am compus-o eu!!! Noi ne tăvălim pe jos de rîs.

Cristina pune o casetă cu Brandenburg concert nr 1 al lui Bach. Vincent din aceeaşi vană, Ahh, acesta e compus de un prieten de-al meu!! Ne durea burta de rîs, Vincent în vană dirija, majestuos, concertul.

Aşa ne curgea viaţa. Zilele, clipele, mereu puşi pe glume, pe şotii, muzica peste tot, teatrul la fel,  în sufletele noastre, pe scenă, suflînd în oboi ori dirijînd, simplu spectator, marketing teatral,  aplauze frenetice în sală, pentru noi, pentru ei, pentru viaţă…

Acum.

Ea cîntă la oboi.

El dirijează.

Eu scriu.

Scriu despre ei, despre harul lor, acela dăruit şi sublim, despre sufletul lor şi flacăra aceea ce îi mistuie şi îi trăieşte iar ei se dăruiesc complet artei lor şi ard prin superba lor forţă şi puritate pentru noi. Eu trăiesc prin cuvintele scrise, desenate, rostogolite pe hîrtie de-a lungul timpului, văd, îmi imaginez şi îmi amintesc… mi-i amintesc, ei sînt prezenţi în fiecare clipă, în momentele acelea, în permanenţa minţii şi sufletului nostru.

Mă mutasem la Constanţa un cu doi ani înainte…

Ne vedem rar… În vacanţe ori cu ocazia vreunui concert sau spectacol ce are loc în oraşul celuilalt. Fiecare a urmat un alt drum, de fapt nu neapărat un alt drum, direcţiile au fost altele.  Dar ne auzim tot timpul, ne scriem, ştim în fiecare moment unul despre celălalt, legătură indesctructibilă şi vie dar asta e firesc căci trăim în acelaşi fel totul…

Respirăm şi ardem aidoma.

Publicités

~ par Mirella Tonenchi sur 01/06/2011.

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

 
%d blogueurs aiment cette page :