Părinţi…

Fiecare dintre noi am primit o anume educaţie din partea părinţilor noştri. Sfaturi, recomandări, idei, restricţii, interdicţii, propuneri… Reguli, obligaţii, învăţături…
Unii am ascultat aidoma în obedienţa-ne, alţii mai puţin, unii deloc.
Eu am avut un imens noroc cu părinţii mei. E adevărat că am sosit într-o famile de oameni adevăraţi, învăţaţi, încercaţi, chinuiţi, trăiţi, copii fiind, printr-un război iar mai apoi adulţi printr-un altul, însă puteam la fel de bine să nu ştiu a profita de asta, ori nimeri cine ştie pe unde…

Etta a plecat… Toni înca este cu mine şi sper că încă pentru multă vreme, în ciuda faptului că m-au sosit pe ceastă lume la o vîrstă destul de tîrzie. Nu a contat. Important este ceea ce au reuşit să mă înveţe şi nu pot decît a le mulţumi pentru asta…

Etta, din ce a notat:
Totul se schimbă, dar Teorema lui Pitagora rămîne neschimbată.

Omul învăţat poartă totdeauna averea cu el.
Cărţile zdrobesc cătuşele timpului. Iubeşte-le!
În tot ceea de faci, să-ţi rămîi credincios ţie însuţi.

 

 

Toni, din scrisorile către Etta:
Mă gîndesc cu amărăciune la viaţă, la felul cum sînt înţeleşi şi clasificaţi oamenii, cum unii trec prin viaţă atît de uşor iar alţii, care-şi pun tot sufletul în ceva, ajung aproape fanatici, au parte de o soartă crudă, şi pe deasupra şi ironică.

Sînt lucruri peste care nu poţi trece, oricîtă voinţă ai avea.
Sînt lucruri care-ţi rămîn toată viaţa în suflet.
În viaţă, cu adevărat iubeşti decît o singură dată.
Să aştept voia destinului, ar însemna să-mi fie indiferent viitorul.

Omul poate face orice, dar pentru aceasta trebuie să vrea, dar a vrea înseamnă a lupta pînă la epuizare pentru ceea ce vrei să realizezi, şi atunci de ce să aşteptăm pasivi voia sorţii; noi trebuie, şi trebuie pentru că putem să luăm în mîinile noastre soarta noastră şi să silim destinul să vorbească aşa cum vrem noi.


Ce aş fi putut aştepta mai mult?
Care anume alţi părinţi, decît aceştia, perfecţi, ai mei.

Cordonul prins de ombilic este dizolvat de fluturii albaştri… dar nu se uită…, nodul este desfăcut însă se regăseşte acolo unde îi e locul… 

Al nostru, al tuturor…

Publicités

~ par Mirella Tonenchi sur 02/01/2010.

4 Réponses to “Părinţi…”

  1. Parintii mei s-au dus de cativa ani. Prima aplecat Mama si plecarea ei a produs o mare, mare dezradacinare. Dar ce a fost frumos, a fost faptul ca fetita mea s-a nascut la sapte ani exact de la plecarea Ei (« coincidenta » aceasta a fost un raspuns la o rugaciune) si atunci am simtit ca s-a refacut un echilibru:viata pentru moarte. Parintii mei au fost oameni foarte simpli, nascuti inainte de al doilea razboi si au trait vremuri de foarte mare saracie.De aceea scoala multa nu au putut face si am suferit, mare fiind sa realizez ca Mama avea un potential foarte bun pentru carte si muzica, dar….Accesand pagina ta, am deschis cantecul « traiasca regele », abia acum am avut curaj sa il deschid. Imi aminteste de Ea, mi-l canta din amintiri, a trait acele vremuri si uneori nu suport sufleteste sa ma las napadita de amintiri. Avea o voce asa frumoasa, calda si ma impresiona cand imi povestea din amintirile amarei Ei copilarii. Imi povestea asa frumos cum cantau la scoala « Traisca regele » inaintea orelor si era un tablou cu Regele despre care imi spunea ca era asa de frumos(eu sigur ca mai ales in vremea comunismului nu aveam habar de Regele nostru, de acele vremuri.
    Ei, nostalgia m-a mnata sa scriu acuma si poate nu am fost coerenta…nici nu am tinut; mi-e bine cand mai vorbesc depre astfel de lucruri si e ceva special sa iti scriu tie despre aceste amintiri…o fi Regele nostru de « vina ».
    sa ai un an nou binecuvantat de D`zeu~

    • Iti multumesc din suflet pentru mesajul tau. Ai dreptate intru totul… Eu am ramas doar cu tata dar e foarte greu fara Ea…
      Iti doresc la fel, Dumnezeu, Universul sa iti dea sansa unui an perfect, tie si celor dragi!

  2. « Mă gîndesc cu amărăciune la viaţă, la felul cum sînt înţeleşi şi clasificaţi oamenii, cum unii trec prin viaţă atît de uşor iar alţii, care-şi pun tot sufletul în ceva, ajung aproape fanatici, au parte de o soartă crudă, şi pe deasupra şi ironică. » scria Toni (tatal tau, intr-o scrisoare catre Etta, mama ta). Doamne, cat ma defineste chestia asta. Este gandul meu trait zilnic si pot declara cu mana pe inima ca tatal tau atunci stia perfect ce spune!

    Viata e cruda, ironica, nedreapta as zice. Pana la urma, cui foloseste? Pana la urma cui ne plangem? Pana la urma cine este de vina? Stii, cineva imi spunea recent ca ar fi bine sa ma « inrolez » intr-un partid pen’ca numai asa astazi mai poti evolua profesional! Daca ma uit insa la cei numiti de partide in functii de conducere, ma intreb cu durere in suflet: dar valorile acelui partid unde sunt? Logica imi spune clar ca si intr-un partid, este scos ca paduchele in frunte, tot ala incompetentu’, jigodia, tembelu’, hotu’ pt ca omul cu adevarat valoros, cinstit, onest, mandru si capabil niciodata nu va putea fi ingenunchiat si umilit! Dar… in viata exista 2 categorii de oameni: conducatorii si condusii (sclavii). Nesansa a facut sa ma nasc in cea de-a doua categorie si asta e! M-am luptat inutil nu pt a fi conducatoare ci pt a fi utila si a schimba ceea ce trebuie schimbat, dar… NU SE POATE!

    • Păi… karma… dar tu ştii foarte bine… Totul e să reusim să o schimbăm, « pe ici pe colo, şi anume în părţile esenţiale » 😀

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

 
%d blogueurs aiment cette page :