Adu-i aminte…

      Când m-am trezit în spital după accident, am avut o senzaţie ciudată, ca şi cum aş fi fost mai bun, dar în sensul că ştiam că aşa era tipic, trebuia să mă simt mai bun, aşa ca înainte de moarte dar am scăpat şi nu mai trebuia să mă simt mai bun pentru că nu aveam de ce, motivaţia nu mai exista, eu eram tot acela, pe de altă parte îmi era ciudă, poate speram să scap, să nu mai fiu, să nu mai trebuiască să fiu bun, de parcă aş fi fost vreodată. Am iubit-o, toţi spun că a fost o dragoste cum nu se întâlneşte decât o dată la o sută de ani, că nu au văzut în viaţa lor aşa ceva, da, am iubit-o, a fost o iubire rară, dar ce s-a întâmplat, parcă nu sunt eu cel despre care ei vorbesc, cred că o iubesc şi acum însă nu mai ştiu s-o arăt, nu mai pot, nu mai am răbdare, nu mai am curaj, nu mai am chef, nu mai am.
    
Nimeni nu a mai întâlnit niciodată o asemenea iubire, erau nedespărţiţi, nu îi vedeai niciunde separat, erau de neimaginat, doar de visat, mereu împreună, ca şi cum ar fi fost unul, ce petreceri organizau, de ziua lor, de Anul Nou, carnaval, bal mascat, meciuri de volei, handbal, el în teren, ea în tribună, toţi strigând goool, hai goool!!
     Nu ştiu cum am intrat sub tren, nu l-am văzut, semnalizatorul nu era aprins, trenul acela nu trebuia să treacă atunci pe acolo, Era seara de Crăciun, ne duseserăm cu Andrei să luăm vin pentru petrecerea de Crăciun, toţi invitaţii erau acasă şi ne aşteptau, şi ea şi fiica mea care avea nu mai ştiu câţi ani, cred că şase, era mică, poate dormea, oricum nu avea să ştie nimic multă vreme. Era vorba de o iubire legendară, toţi ne invidiau pentru asta, eu nu mai ştiam de ce o iubeam şi de când şi dacă, asta nu mai conta, era Crăciun iar noi plecaserăm după vin, Andrei şi cu mine.
    
Mi s-a povestit cum că a fost o dragoste cum nu întâlneşti decât o dată la o sută de ani, că erau nedespărţiţi, că nu suportau să nu fie unul cu altul, că el nu mergea nici după ţigări fără ea, asta mi se pare absurd sau egoist sau miraculos, cum adică să nu suporţi să treacă nici o clipă fără să fi alături de iubirea ta, aşa ceva nu există, poate li s-a părut, poate au imaginat imaginarul, idealul, ce prostie. Irealul.
     Nu aveam decât câteva zgârieturi, pe faţă, pe mâini, am scăpat uşor, Andrei s-a ales cu mâna în gips, îi va fi trecut, după câteva zile m-am întors acasă, la noi acasă, maşina sub poartă acoperită cu o husă, făcută praf maşina, sora mea plângând lângă ea ca şi când aş fi murit dar nu am murit, nu am reuşit s-o fac, nu c-aş fi vrut, nici un motiv nu era, ea mă iubea, nu ştiu de ce, eram un cuplu de invidiat, o iubire de o viaţă ori mai multe. Ea a stat lângă mine tot timpul de parcă aş fi avut nevoie, am avut nevoie pentru că era ea de atîţia zeci de ani, chiar dacă nu mai ştiam, am uitat sau voiam să uit sau mă făceam că voiam. Şi atunci a venit fiica mea care avea nu mai ştiu ce vîrstă, era mică, oricum nu avea să ştie nimic multă vreme şi i-au spus foarte oficial că tata e bolnav dar că îi va trece, nimic grav, aveam doar câteva zgârieturi pe faţă. Ochii mari, verzi, s-au făcut şi mai mari, nu înţelegea nimic, capul s-a înclinat puţin şi m-a sărutat pe obraz, Te iubesc Toni, iubire legendară cum nu întâlneşti decât la o sută de ani, iubire rară, de invidiat.
    
Nu mai ştiu câţi ani aveam, eram mică, oricum nu înţelegeam mare lucru, bănuiam că ceva important şi grav s-a întâmplat, sora tatei plângînd sub poartă, lângă maşină iar Fiat-ul nostru acoperit de o husă gri şi mi-a spus nu ştiu ce, o grămadă de lucruri din care n-am înţeles foarte multe dar am intuit că ceva nu era în regulă după lacrimile ei, adică de ce să plângă mătuşa mea acolo, sub poartă. A fost un gest greşit din partea ei, nici nu ştiu cum am ajuns eu acolo, cu mătuşa sub poartă, în faţa maşinii făcută praf, acoperită de o husă gri, mama nu era, era acolo, lângă el, iubirea ei de o viaţă ori mai multe. În momentul acela am priceput că ceva important s-a întâmplat, eram gata să plâng şi eu, nu ştiam de ce, pentru ce, bănuiam doar, intuiam în mintea mea de copil, lacrimile îmi stăteau în gât, îmi era teamă, cred, pentru acea iubire pe care nu o întâlneşti decât o dată la o sută de ani, de invidiat.
     Gestul acela al fiicei mele, de copil care oricum nu înţelege nimic dar poate intuieşte, poate bănuieşte, face parte din iubirea aceea, care iubire, vreau să ştiu, să îmi amintesc, de invidiat, da, erau cu toţii vrăjiţi de ceea ce ni se întâmplase, chiar şi noi sau mai ales noi şi ea, copil fiind, acum a trecut de starea aceea dar ştie, a aflat şi poate că se întreabă, De unde până unde o iubire ca asta, de invidiat, într-o zi o să-i explic. Că nu o ceri, că nu o aştepţi, că nu o visezi ci pur şi simplu ţi se întâmplă şi chiar dacă după un timp nu mai ai cuvinte s-o spui, nu mai găseşti gesturi s-o arăţi ca să te invidieze toţi, Ce iubire!!!, ea există acolo unde a fost şi prima dată şi nu e nevoie să crezi că mori ca să îţi dai seama de asta ci pur şi simplu să ştii că e o iubire cum nu întâlneşti decât o dată la o sută de ani.
     Ea poate nu mai crede. Poate nu mai ştie, poate s-a dezvăţat de a mai crede, poate s-a săturat, poate a luptat prea mult, poate a obosit, ar fi cazul s-o sun, să-i spun că o iubire de invidiat nu moare, ci rămâne şi trăieşte, aşa cum nu întâlneşti decît…
     Accidentul a fost, au trecut altele, copilul a-nverzit şi mai tare prin ochii-i mari, iubirea aceea rămâne prin el şi nu doar, dar poate că el va fi cel ce va şti să ne aducă aminte.
      El poate nu se mai gândeşte, ea poate a obosit, eu ştiu că nu e doar o poveste, o legendă spusă de ei toţi, imaginată, visată şi invidiată, aşa cum nu întâlneşti decât o dată la o sută de ani.

Mirella Tonenchi, 2003

Publicités

~ par Mirella Tonenchi sur 23/12/2009.

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s

 
%d blogueurs aiment cette page :