Toamnă?
Am rugat toamna să nu mă uite.
Să vină mereu peste mine, acoperindu-mă
cu visele ei de aur.
Sînt fiul ei şi orice frunză ce moare
e un gînd al meu.
Fiecare rază filtrată prin iubire
îmi e o dorinţă.
Rog toamna să nu mă uite.
O recunosc mereu, de cînd mi-a dat
lumina.
Sînt fiul toamnei şi fiecare cocor
îmi e o urare trimisă celorlalţi.
O iubesc cum iubesc ploile
iar lacrimile mele le găsiţi dimineaţa,
pe frunze.
Voi ruga toamna să nu mă uite.
Aştept trecerea dimineţilor, poate
voi deveni şi eu
cîndva
toamnă.
mirella tonenchi – nov. 1985
Publicités
Superba poezia,ma regasesc in ea
« Sunt fiul toamnei si fiecare cocor
Imi este urare trimsa celorlalti »
Sarutmana ,o saptamana frumoasa ,cu drag Tavi 🙂
p.s.vad ca te-ai inscris pe toate blogurile.
Da, asta am reusit, mai mult vedem… 😉
Te imbratisez Tavi, multumesc…
iti apartine poezia? e bine daca inca nu te simti toamna. eu da. si suna cam asa:
Am incercat sa deschid ochii
Dar genele-mi devenisera ramuri
Si erau atat atat de grele
Incat am mai tinut o vreme ochii inchisi …
Mai tarziu, deschizandu-i incet
Pleoapele-mi pareau mai usoare
Ramurile imbatranisera-ntre timp
Iar lacrimile nasteau grabite
Frunze aramii.
… Venise toamna…
Da… o scrisesem acum ceva vreme…
Si tocmai citeam cuvintele tale. Dupa ce TOCMAI intrasem pe celalalt blog al tau si am ramas…………………….