Mosquée de Paris
Unul dintre cele mai îndrăgite, de mine, locuri din Paris, pe lîngă Madame (cum îi spun parizienii turnului Eiffel – în franceză turn este la feminin, La Tour -), Montmartre şi Quartier Latin, ca de toată lumea, bien sur, a fost Moscheea. Prima întîlnire a fost într-o vineri după amiază, cînd ajungînd eu acolo bine hotărîtă să văd întreaga minune pe care o bănuiam deja, la intrare, un domn musulman mă întreabă, Aţi venit pentru vizită sau pentru rugăciune? Privesc eu la el, gîndindu-mă de două ori înainte de a răspunde, şi în final, văzînd afluxul mare de oameni ce intrau acolo, toţi, clar musulmani deci nu aveam cum minţi în ciuda culorii părului meu vopsit negru, îi zic sacadat şi oarecum întrebător, Bah…, en visite… La care el, foarte explicit şi politicos mă invită pentru a doua zi, avînd în vedere că vineri după amiaza nu au dreptul a intra în Moschee decît cei veniţi pentru rugăciune. Pe mine mă pune dracul, voind eu a intra cu tot chipul în Moschee, să îi zic în faţă, zîmbind cît pot de frumos, Ok, pas problème, je peux maintenant changer ma religion…, privirea lui mi-a rotit instantaneu paşii cu o sută optzeci de grade şi m-am oprit direct în micul boutique din apropiere al tunisianului care după mai mult de o oră de conversaţie extrem de plăcută şi utilă pentru mine, cumpărînd eu patru obiecte ce însumau aproximativ treizeci de euro, să îmi facă o reducere de cinci euro… aproape 20%!! asta însemna ceva! Pentru că am fost cu adevărat interesată… Euh, cine ştie face negoţ, face…
A doua zi, adică sîmbătă, trezită cu noaptea în cap, locuind eu la vreo 20 km de Paris, glonţ la Moschee. Intrarea, o bagatelă, trei euro, că e domeniu privat! Pozele le-am făcut fără nici o restricţie, singurul loc unde, normal, nu am putut intra, fiind sălile de rugăciune. Am rămas jumătate de zi în acel loc splendid, aşa cum veţi putea vedea şi voi din fotografiile luate acolo. Atîta linişte, atît de multă pace şi serenitate eu nu am mai întîlnit nicicînd, niciunde, cred că doar în templele lui Buddha se mai poate întîmpla aşa ceva. Şi în Sacré Coeur, acolo am mai trăit un sentiment asemănător, dar asta e o altă poveste.
Pe unul dintre pereţii moscheii am citit un afiş destinat copiilor musulmani, referitor la felul în care un musulman trebuie să îşi facă rugăciunea. Nu voi detalia acum în ce fel anume se spală fiecare parte a corpului înainte de rugă, pentru că nu are sens, însă eu am stat cîteva minute bune în faţa afişului şi nu m-am îndepărtat înainte de a îl citi pe de-antregul. Oamenii aceştia chiar iau în serios treaba asta, ruga, rugăciunea, contactul lor cu Dumnezeu. Supremul, Universalul… Care pentru ei chiar semnifică ceva.
Pentru orice neînţelegere potenţială, eu am fost botezată într-o biserică creştină. Însă la o, din nou, potenţială întrebare, răspund foarte limpede, Da, sînt creştin, sînt musulman, sînt budhist, sînt hindus. Sînt evreu. Însă locul acela, Moscheea din Paris mi-a dăruit mai multă limpezime şi bucurie decît Notre-Dame, Catedral de la Almudena din Madrid sau Catedrala din Toledo, Domul din Köln, Biserica din Strasbourg ori Catedrala din Timişoara mea şi templul hindus Hare Krsna din cartier… Este ceva cu totul special.
C’est tout.
