Ssssssss, să nu spui nimănui

Am citit o frunză azi, era jos ea, frunza, adică pe ramura de jos a unui tei aproape înflorit de fapt spun prostii pentru că era pornită din chiar trunchiul copacului şi m-a cam mirat lucrul ăsta, am mai văzut eu aşa frunze ivite direct adică nu pe o creangă aşa cum trăiesc frunzele în general dar se pare că am uitat, de aici uimirea mea de la început, însă eram în altă parte atunci cînd am văzut eu altădată, eram mai mare cred, de aceea am uitat da’ nici nu mă mir prea tare fiindcă sînt doar un copil aşa că multe amintiri nu pot avea nu? şi cum stăteam eu şi mă holbam la frunza aia, odată a venit un vînt uşor, nu ştiu de unde că a fost prea dintr-o dată şi a început frunza să se mişte, să se îndoaie, aşa ca şi cînd ar fi dansat, poate chiar dansează, gîndeam eu şi uite că deodată vîrful ei s-a ridicat şi parcă era o mînă, o palmă care îmi făcea semn să mă apropii, mă chema la ea şi atunci mi-am dat seama că vîntul nu mai era, da’ cine făcea frunza aia să se mişte, m-am uitat în spate, m-am uitat în stînga şi m-am uitat în dreapta, nimeni niciunde, hmmm iar palma aia mă tot chema şi atunci m-am dus, m-am apropiat şi mai mult pînă a ajuns exact în faţa ochilor mei şi am văzut că scria ceva acolo, hihihi, pe frunză scrie! şi am început eu a citi şi am citit şi am citit, scria acolo…. Sssssss, să nu spui nimănui!

Şi nici n-am spus.

Mirella Tonenchi, 1 iunie 2010